REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Situația traficului la primele ore ale dimineții

Situația traficului la primele ore ale dimineții

Victor ROTARU 13 ianuarie 2023 | 08:05 746

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt sesizate evenimente rutiere care să impună oprirea circulației pe autostrăzi sau pe drumuri naționale.

Situația traficului la primele ore ale dimineții

Au fost semnalate porțiuni cu polei pe drumurile naționale și cele județene din județul Vaslui, fără a fi evenimente rutiere în desfășurare. Se acționează cu material antiderapant.

Se circulă în condiții de iarnă, fiind depusă zăpadă  de 1 cm pe partea carosabilă, în județul Gorj, pe DN 67C, între Novaci și Rânca.

Este semnalată ceață, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Argeș, Bacău, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț și Prahova.

De asemenea, este semnalată ceață pe autostrada A1 București-Pitești, vizibilitatea fiind redusă între 100-150 de metri, carosabilul fiind umed. Pe autostrăzile A2 București-Constanța și A4 Ovidiu-Agigea sunt semnalate precipitații sub formă de ploaie, carosabilul fiind umed, iar pe autostrada A3 București-Ploiești carosabilul este umed, fără evenimente rutiere în desfășurare.

Pe celelalte artere rutiere principale din țară se circulă pe un carosabil preponderent umed, cu vizibilitate bună și fără evenimente rutiere în desfășurare.

„Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamuri laterale și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen. Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.”, au transmis reprezentanții Centru INFOTRAFIC.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere