REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.3° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.3° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Situația traficului la primele ore ale dimineții

Situația traficului la primele ore ale dimineții

A.F. 21 februarie 2025 | 08:00 465

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a producerii vreunui eveniment rutier sau din cauza condițiilor meteorologice.

Situatia traficului la primele ore ale diminetii

Se circulă în condiții de ceață, care scade vizibilitatea în trafic sub 200 metri, pe alocuri și sub 50 de metri, izolat, pe mai multe drumuri din județele Dolj, Giurgiu, Olt și Teleorman. În funcție de condițiile locale, acest fenomen poate favoriza formarea ghețușului sau a chiciurii pe partea carosabilă.

La nivel național, traficul rutier se desfășoară preponderent pe un carosabil uscat, fără a fi semnalate precipitații, iar valorile de trafic sunt normale.

Pe principalele artere rutiere, adiacente Capitalei, respectiv autostrăzile A0, A1, A2 și A3, se circulă fluent, pe un carosabil uscat, fără probleme de vizibilitate, însă este ușor aglomerat la intrarea în București de pe autostrada A1, unde se circulă în coloană începând de la kilometrul 12. De asemenea, sunt semnalate valori de trafic ridicate pe DNCB (Centura Capitalei), în zona localităților Bragadiru, Domnești, Chiajna și Pantelimon, județul Ilfov.

„Pentru o deplasare în siguranță, recomandăm conducătorilor auto adaptarea vitezei la condițiile de trafic și drum, păstrarea unei distanțe între vehicule care să permită frânarea în condiții de siguranță, în special pe un carosabil umed sau alunecos,  evitarea depășirilor riscante în condiții de vizibilitate diminuată și folosirea centurii de siguranță și a dispozitivelor de fixare pentru protejarea pasagerilor, adoptând o conduită preventivă și responsabilă pe tot parcursul deplasării!“, au transmis polițiștii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere