Şmecheraşi din Cumpăna, cu Audi şi BMW, specializaţi în furturi din rezervoarele TIR-urilor
Şmecheraşi din Cumpăna, cu Audi şi BMW, specializaţi în furturi din rezervoarele TIR-urilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAcţionau cu motopompa, când şoferii dormeau
Acţionau cu motopompa, când şoferii dormeau
În noaptea de 28 spre 29 august a.c., ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa împreună cu cei din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, Secţia 1 Poliţie Rurală Constanţa, Postului de Poliţie Agigea, S.P.R. Constanţa şi cu sprijinul şi suportul tehhnic al ofiţerilor din cadrul S.O.S Constanţa au organizat şi efectuat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor de combustibil din rezervoarele TIR-urilor şi autocarelor staţionate pe raza municipiului Constanţa şi a localităţilor limitrofe. Astfel, la ora 01.30, oamenii legii au prins în flagrant pe S. Gheorghe, de 25 ani, T. Marian, de 22 ani şi C. Mihai, de 25 ani, cu toţii din localitatea Cumpăna, judeţul Constanţa, în timp ce sustrăgeau combustibil din rezervoarele a două TIR-uri parcate pe DN 39C, varianta RO RO. În tot acest timp, şoferii TIR-urilor dormeau, fără să aibă habar că urmau să se trezească fără combustibil în rezervoare. Din primele cercetări s-a stabilit că cei trei bărbaţi din Cumpăna, prin forţarea buşoanelor rezervoarelor au sustras, cu ajutorul unei motopompe, cantităţile de aproximativ 130 l motorină şi 100 l ulei hidraulic, creând un prejudiciu de aproximativ 2000 lei, recuperat în proporţie de 60%. La comiterea faptei suspecţii au folosit două autoturisme înmatriculate în alt stat (Bulgaria), ambele indisponibilizate, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale a celor trei, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare prin unitatea de Parchet competentă. Conform oamenilor legii, hoţii acţionau folosindu-se de autoturisme puternice, în ideea de a se face cât mai rapid nevăzuţi în cazul în care sunt prinşi: un BMW de 2,5 si un Audi 1.9 TDI. "Cercetările continuă, pentru că motorina sustrasă era vândută mai departe, cel mai probabil unor parcuri auto", au spus oamenii legii.
Sorin HULUBEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News