REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
18.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

ȘMECHERII de la Tomis Marina s-au UMPLUT de BANI pe mâna ȘEFILOR Portului Constanța

ȘMECHERII de la Tomis Marina s-au UMPLUT de BANI pe mâna ȘEFILOR Portului Constanța

Replica API 8 septembrie 2021 | 00:52 7064

Tomis Marina Management, care mai bine de 15 ani a exploatat Portul Turistic după bunul plac și și-a îngroșat conturile substanțial, nu vrea să plece din Portul Turistic, deși contractul cu CNAPM a expirat în iunie a.c. Societatea a câștigat procesul la Curtea de Arbitraj pentru prelungirea contractului în vederea exploatării Portului însă, CNAPM a contestat decizia, fiind nemulțumită de chiria pe care ar urma să o încaseze. Dosarul a ajuns din nou în atenția magistraților iar, până la o decizie definitivă, Tomis Marina continuă să se umple de bani.

Tomis Marina spune că a investit 13 milioane de lei în Portul Turistic și nu a reușit să amortizeze decât 3 milioane, având nevoie de ani mulți, de acum încolo, pentru amortizarea întregii sume… cam vreo 22 de ani. În acest sens, cere în instanță obligarea CNAPM la încheierea contractului de închiriere infrastructura de transport naval aferent contractului de închiriere.

Iar pretențiile sunt uriașe! Închirierea să fie pe o durată egală cu perioada rămasă până la amortizarea investițiilor realizate. Concret, cere dreptul de folosință a 19.190 mp teren domeniul public și a bunurilor domeniului public constând în cheuri, acvatoriu, diguri, muzoare, taluz, dar și dreptul de utilizare neexclusivă a tuturor bunurilor de interes comun. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, societatea s-ar transforma într-o veritabilă administrație portuară.

Până când magistrații vor da o soluție definitivă în acest caz, haideți să vedeți cifrele cu care se laudă societatea!

Anul 2020 i-a adus cel mai bun profit

Societatea a ”bifat” anul trecut, cel mai mare profit de la înființare, adică din 2007, și cea mai mare cifră de afaceri. Tomis Marina a avut cifra de afaceri de 4 milioane de lei, profitul de aproape un milion de lei, iar datorii de 4, 5 milioane de lei. Cu așa situații financiare, este de înțeles refuzul de a pleca din Portul Turistic!

Tomis Marina Management, controlată de turci

Societatea Tomis Marina Management este deținută de firma Euromateria (50 %), aceasta fiind controlată de turcii Suat Surmen (38%), Mehmet Kerim Kalgay (30%), Seref Surmen(28%), Mustafa Nihat Demirel (2%) Hasan Malik Kececioglu (2%. Al doilea acționar al SC Tomis Marina Management Aterina Global SRL (50 %). În 2019, Sisteme Internaționale de Afaceri SA s-a retras din acționariat. Firma Sisteme Internaționale de Afaceri SA este deținută de Valentin Gheorghe Ionescu, condamnat în dosarul Retrocedărilor.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ar trebui arestati , acesti investitori de origine ,tr , cat mai repide
14
0
la judecatori...
24
0
Cat au luat magistratii ca sa faca posibila jefuirea tarii ,asta cine spune
29
0
Calabalic la banii statului
30
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468