REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Smiley, Alex Velea și Connect-R au lansat piesa „Nu mă ierta“, marcând începutul unei colaborări istorice. Video

Smiley, Alex Velea și Connect-R au lansat piesa „Nu mă ierta“, marcând începutul unei colaborări istorice. Video

A.F. 12 aprilie 2025 | 00:00 341

Muzica românească trăiește un moment istoric: Smiley, Alex Velea și Connect-R, trei dintre cei mai apreciați și influenți artiști ai ultimelor două decenii, au lansat „Nu mă ierta”, o piesă cu puternic impact emoțional și prima mostră dintr-un proiect muzical de excepție.

Smiley, Alex Velea si Connect-R au lansat piesa „Nu ma ierta“, marcand inceputul unei colaborari istorice. VideoSmiley, Alex Velea și Connect-R

Este startul unui album comun, construit în secret în ultimul an, care promite să devină un reper în industria autohtonă.

Un album ca o confesiune în trei voci

După o prietenie de peste 20 de ani, sute de hituri semnate individual sau împreună, zeci de colaborări și o compatibilitate artistică evidentă, cei trei artiști își unesc acum forțele în cel mai sincer și ambițios proiect al carierei lor.

„Nu mă ierta” este doar începutul – fiecare piesă a albumului va fi lansată treptat în lunile următoare, într-un format care aduce publicului emoția în doze atent calculate, dar profund resimțite.

„E o premieră pentru muzica românească. Noi trei punem în acest album tot ce am trăit și simțit în peste 20 de ani de carieră. Am compus și creat împreună un an întreg, și energia dintre noi este ceva rar. Pentru mine, e ca o evadare în anii nebuni ai tinereții, dar cu maturitatea de azi”, mărturisește Smiley, inițiatorul proiectului și fondatorul HaHaHa Production.

Video:

Un cocktail muzical exploziv

Deși sunt trei personalități diferite, uniți de muzică și prietenie, fiecare își aduce contribuția în stilul propriu. Așa cum spune Alex Velea, „Suntem ca frații! Ne știm de ani, ne-am trăit bucuriile și durerile împreună. În piesele astea nu e nimic forțat, totul curge natural. Smiley e lumina, Connect-R e vibe-ul cu ADN internațional, iar eu sunt condimentul. Împreună? Cocktailul perfect.”

Această chimie se simte în „Nu mă ierta”, o piesă inspirată dintr-un episod personal trăit de Connect-R: „Piesa asta încă mă doare. Este o confesiune sinceră, un fel de iartă-mă spus altfel, asumat, venit dintr-o rană adevărată. O numesc piesa medicament, pentru că vindecă, scoate la suprafață ce e greu de spus altfel.”

O echipă de producție de top

„Nu mă ierta” este o co-producție HaHaHa Production, Global Records, Hood Famous, Golden Boy Society și Cat Music, având la bază muzica și versurile semnate chiar de cei trei artiști.

Producția muzicală aparține lui Șerban Cazan, mix & master – Lucian Nagy, iar videoclipul, regizat de Iulian Moga, adaugă o dimensiune vizuală profundă emoției piesei. De producția video s-au ocupat Alexandru Nagy (producător executiv) și Ramon Militaru (producător creativ), scrie click.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere