REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
18.4° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

SNPPC anunță un nou protest în capitală

SNPPC anunță un nou protest în capitală

Mariana MURAT 18 septembrie 2023 | 15:28 639

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a transmis un comunicat prin care își manifesta nemulțumirile legate de nerespectarea drepturilor economice, sociale și profesionale. În acest sens, polițiștii vor organiza un protest, joi 21 septembrie la București.

SNPPC anunta un nou protest in capitala

”Guvernul și Parlamentul ne sfidează, în continuare, drepturile economice, sociale și profesionale, fapt pentru care continuăm protestele! Revendicările noastre sunt cunoscute de către decidenții politici: le-am transmis oficial, în scris, am avut întâlniri directe și ședințe de dialog social, inclusiv la cele mai înalte niveluri, dar soluțiile propuse de noi încă sunt tergiversate, iar rectificarea bugetară, care ar urma – conform promisiunilor guvernanților – să ne aducă unele drepturi salariale (neacordate la timp) la nivelul prevăzut în Legea-cadru 153/2017, se tot lasă așteptată.

    Am notificat Primăria Capitalei, astfel că joi, 21 sept., ora 11,00, ne vedem la Ministerul Muncii, iar la ora 12,00 vom pleca, în marș, către sediul Guvernului din Piața Victoriei.

    Apreciem faptul că ministrul Afacerilor Interne s-a întâlnit cu noi, în cursul protestului de marțea trecută, de la sediul MAI, dovedind transparență, bune intenții și deschidere spre dialog social, dar multe dintre revendicările noastre sunt de competența Guvernului și vrem să i le aducem la cunoștință, PERSONAL, și premierului României (reluăm lista principalelor revendicări):

    - aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017,  pentru Familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, în ceea ce privește calculul sporurilor și indemnizațiilor la valorile salariale intrate în vigoare de la 1 iunie a.c.;

    - asigurarea protecției juridice a polițistului, prin modificarea legislației, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv și închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancționatorii); măsura în cauză are în vedere faptele de ultraj din ultima vreme, care s-au înmulțit, pe fondul legii permisive și a măsurilor judiciare tot mai blânde dispuse de către unii magistrați; 

    - legiferarea unui nou Statut al polițistului (actualul datează din 2002) și adoptarea unui Ghid al carierei în profesie, în concordanță cu realitățile actuale, pentru a asigura predictibilitate în profesie, accederea corectă în funcțiile de execuție și, mai ales, în cele de conducere, stabilitate pe post, obținerea gradelor profesionale la termene rezonabile și în condiții obiective etc. (toate acestea vor avea un efect pozitiv asupra domeniului Ordinii Publice, dat fiind faptul că, în prezent, profesia de polițist nu mai prezintă interes major din partea tinerilor, care se orientează spre alte zone de activitate; de exemplu, numărul candidaților la școlile de poliție/poliție de frontieră a scăzut constant, în ultimii ani, pe fondul degringoladei și al lipsei de predictibilitate din sistemele de salarizare și pensionare);

    - actualizarea normei de hrană, în raport cu statisticile oficiale ale INS și cu prevederile legale în domeniu;

    - actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat polițistilor judiciariști / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, nu la valorile minime actuale;

    - scoaterea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat din măsurile aferente aplicării PNRR, dat fiind faptul că nu face parte din cele șase (6) sisteme de pensii de serviciu enumerate ca atare în acest document – capitolul privind Reforma sistemului de pensii publice, gestionat de CNPP” au transmis reprezentanții SNPPC.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu va este rusine ma ? Sectia 4 de pe Somes 28 nu rezolva nicio sesizare. Pentru ce vreti drepturi ?
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436