REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.6° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
15.6° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Șoc în Italia după atacul armat: prietena premierului, ucisă de atacator

Șoc în Italia după atacul armat: prietena premierului, ucisă de atacator

A.F. 13 decembrie 2022 | 00:00 1114

Un bărbat a deschis focul, duminică, într-o cafenea din nordul Romei, unde avea loc o şedinţă a locatarilor unui bloc, şi a ucis trei persoane, între care o prietenă a premierului italian, Giorgia Meloni, relatează The Guardian, potrivit news.ro.

Alte trei persoane au fost rănite în urma focurilor de armă trase şi cel puţin una dintre victime are răni grave.

Suspectul, în vârstă de 57 de ani, era implicat într-o serie de dispute cu asociaţia de locatari, a declarat un martor pentru Rai News Italia. "A intrat în încăpere, a închis uşa şi a strigat 'Vă omor pe toţi', apoi a început să tragă", a relatat un alt martor, citat de agenţia italiană de presă Ansa. Locatarii au reuşit să-l imobilizeze şi să-l dezarmeze înainte de sosirea poliţiei.

La câteva ore după acest incident, premierul Giorgia Meloni a postat pe Instagram ceea ce pare a fi o fotografie recentă în care apărea alături de Nicoletta Golisano, una dintre victime, spunând că era prietena ei. "Nu este corect să mori aşa", a scris Meloni, precizând că femeia avea un soţ şi un copil de 10 ani. "Nicoletta era fericită şi frumoasă, în rochia roşie pe care şi-a cumpărat-o pentru petrecerea de 50 de ani în urmă cu câteva săptămâni. Pentru mine, ea va fi mereu frumoasă şi fericită aşa", spune Giorgia Meloni, citează stiripesurse.ro.

Poliţia nu a comentat care a fost motivul acestui atac, iar postarea lui Meloni nu sugerează că ar fi fost vorba de o motivaţie politică.

Prim-ministrul a declarat însă că un poligon de tir de unde suspectul a luat arma folosită în atac a fost închis şi autorităţile au deschis o investigaţie.

Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a convocat pentru luni o reuniune de urgenţă privind securitatea după ceea ce a numit "episodul grav de violenţă care a lovit oraşul".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272