REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Șoc pentru fumători: Se dublează acciza; prețul țigărilor din Bulgaria explodează

Șoc pentru fumători: Se dublează acciza; prețul țigărilor din Bulgaria explodează

Mariana MURAT 17 martie 2025 | 00:00 323

Românii care obișnuiau să își cumpere țigări mai ieftine din Bulgaria vor avea parte de o veste proastă: de la 1 aprilie, prețurile vor crește semnificativ. Odată cu majorarea accizelor la produsele din tutun, un pachet de țigări va fi mai scump cu aproximativ 2,40 leva.
 

soc pentru fumatori: Se dubleaza acciza; pretul tigarilor din Bulgaria explodeaza

Decizia vine ca urmare a unei directive europene care impune o acciză minimă revizuită, stabilită la 180 de euro pentru 1.000 de țigarete, ceea ce înseamnă o creștere aproape dublă față de nivelul actual. În cazul Bulgariei, noua acciză va fi de 153,96 euro la 1.000 de țigarete, ducând la un cost de 6,02 leva pe pachet, față de 4,05 leva în prezent.

De-a lungul anilor, mulți români au trecut granița în Bulgaria pentru a cumpăra țigări la prețuri mai mici, însă această strategie devine din ce în ce mai puțin avantajoasă. Pe lângă creșterea din aprilie, autoritățile bulgare au anunțat o nouă majorare a accizelor de la 1 mai, ceea ce va aduce un cost și mai mare pentru fumători.

Se estimează că aceste măsuri vor aduce venituri suplimentare de 203 milioane de leva în bugetul Bulgariei doar în 2025, iar între 2025 și 2028, suma colectată din accizele majorate ar putea ajunge la 953 milioane de leva.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere