Șofer, beat mort, pe străzile din Tulcea
Șofer, beat mort, pe străzile din Tulcea
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn această dimineață, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic, pe o stradă din municipiul Tulcea un autoturism condus de către un bărbat de 51 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul indicând concentrația de 1,14 mg/l alcool pur in aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Nu vă urcaţi la volan, daca aţi consumat băuturi alcoolice !
Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constuie și un factor important de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier.
Conduceţi cu multă atenţie şi prudență!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.5° Constanța 













