REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.6° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.6° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Șofer, de 36 de ani, prins conducând cu permisul suspendat, în Agigea

Șofer, de 36 de ani, prins conducând cu permisul suspendat, în Agigea

Virgil STOIAN 14 aprilie 2025 | 00:00 555

La data de 13 aprilie  a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 36 de ani.

sofer, de 36 de ani, prins conducand cu permisul suspendat, in Agigea

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și  refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Astfel, la data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 21.30, bărbatul ar fi fost depistat de polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 38, în comuna Agigea.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs și are antecedente penale.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat prelevarea de probe biologice.
 
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 13 aprilie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere