Șoferi beți și drogați, pe drumurile din Constanța!
Șoferi beți și drogați, pe drumurile din Constanța!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 24 august a.c., în jurul orei 16.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 33 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, fiind implicat într-un accident rutier (tamponare). Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 24 august a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism pe strada Republicii.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
La data de 25 august a.c., în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism pe strada Primăverii din comuna Cobadin.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În toate cauzele, cercetările sunt continuate de polițiști.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 













