Șoferi beți și fără permis prinși pe drumurile din Constanța
Șoferi beți și fără permis prinși pe drumurile din Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 3 martie a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 27 de ani, care ar fi refuzat să oprească la semnalele polițiștilor pe raza localității Negru-Vodă. Acesta a fost oprit de polițiști pe DJ 391, la intrare în municipiul Mangalia. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 2 martie a.c., în jurul orei 14.50, polițiști din cadrul Secției 2 Rurală Poliție Cogealac au identificat un bărbat, de 33 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada George Topârceanu din localitatea Corbu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 2 martie a.c., în jurul orei 17.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 45 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Teiului din localitatea Limanu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 













