REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Mie., 7 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7605
13.4° Constanța Miercuri, 7 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7605
 

Șoferi depistați de polițiști fără permis și sub influența alcoolului, pe drumurile din județul Constanța

Șoferi depistați de polițiști fără permis și sub influența alcoolului, pe drumurile din județul Constanța

Marius Cristian NITU 24 decembrie 2025 | 12:45 568

Două cazuri grave de încălcare a legislației rutiere au fost constatate de polițiști pe 23 decembrie, în Ghindărești și municipiul Constanța. Un bărbat a fost prins conducând un tractor neînmatriculat fără permis, iar un altul a fost depistat la volan sub influența alcoolului, după ce a fost implicat într-un accident cu pagube materiale.

soferi depistati de politisti fara permis si sub influenta alcoolului, pe drumurile din judetul Constanta

La data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 18.15, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat un bărbat de 41 de ani care a condus un tractor neînmatriculat pe strada Dunării din comuna Ghindărești, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale.

Tot în cursul zilei de 23 decembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au depistat un bărbat de 65 de ani care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Și în acest caz, cercetările sunt continuate de polițiști.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere