REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Șoferul unei mașini de gunoi, strivit de autovehicul. Bărbatul este în comă

Șoferul unei mașini de gunoi, strivit de autovehicul. Bărbatul este în comă

Andreea VLAICU 21 mai 2024 | 10:39 896

Un şofer, care conducea o mașină de gunoi într-o localitate din județul Mureș, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicat într-un accident grav şi a rămas prins între un camion și o casă.

 soferul unei masini de gunoi, strivit de autovehicul. Barbatul este in coma

Incidentul teribil a avut loc în municipiul Târnăveni din județul Mureș după ce șoferul camionului de gunoi a uitat să tragă frâna de mână a camionului pe care îl lăsase pornit într-o pantă.

Bărbatul a încercat să urce în cabina mastodontului, însă nu a mai reuşit să facă nimic. A fost preluat de un elicopter SMURD.

Angajatul firmei de salubritate, în vârstă de 51 de ani, a vrut să oprească motorul camionului lăsat pornit în pantă și a încercat să ajungă în cabină. A fost însă prea târziu pentru că maşina de gunoi a luat-o la vale, iar el a fost prins între mașină și o casă.

"La ajungere gărzii de intervenție victima era inconștientă, necooperantă. A fost extrasă de către garda de intervenție cu accesorii din dotare și a fost predată echipajelor medicale", a declarat Albu Nicolae Ioan din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș.

A fost o intervenție contracronometru deoarece victima era inconștientă. Acum, bărbatul este în stare gravă la spital, în comă indusă și a intrat de mai multe ori in stop cardio respirator, potrivit realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere