REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.3° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

SONDAJ printre CANDIDAȚI: trebuie politicienii să fie testați psihologic?

SONDAJ printre CANDIDAȚI: trebuie politicienii să fie testați psihologic?

Replica API 10 martie 2020 | 00:00 2448

Anul 2020 este unul important, atât pentru votanți, care vor fi chemați la urne de două ori, prima dată, la începutul lunii iunie, pentru a-și alege candidații la primării și consilii locale și județene, iar a doua oară, pentru a-și alege politicienii care îi vor reprezenta în Parlamentul României, asta abia la sfârșitul anului. Poate fi o decizie destul de grea sau ușoară, asta și în funcție de alegător, însă greul cel mare pică pe candidat. El este cel care se află în „lumina reflectoarelor” și totodată, cel apt de a administra un oraș, consiliu județean, onsiliu local sau de a propune legi în Parlament. Însă, sunt aceștia apți din punct de vedere psihologic de a candida? Este o întrebare care nu a fost vehiculată în spațiul public până în acest moment, însă este „îmbrățișată” de candidați.

Horia Constantinescu

În acest sens, Replica de Constanța a luat legătura cu mai mulți candidați la Primăria Constanța și nu numai. Primul care a răspuns la apel a fost candidatul independent pentru Primăria Constanța, Horia Constantinescu, cel care și-a lansat recent candidatura. Fostul comisar șef al OPC Constanța (autosuspendat) a spus că ar fi o „inițiativă de bun simț”, însă, aceasta ar trebui făcută cu mare atenție de specialiști aleși riguros. „Ar fi util acest lucru, dar cei care fac această evaluare trebuie să fie adevărați profesioniști. S-ar putea să fie o pârghie lăsată în mâna unuia sau altuia împotriva contracandidaților. Cei care fac această evaluare ar trebui să fie aleși cum se întâmplă în instanță. Dacă această evaluare este făcută corespunzător, cu siguranță această decizie este de bun augur. Ar putea fi o inițiativă luată la nivel național. Sunt de acord cu acest lucru, ar fi ceva de bun simț”, a declarat Horia Constantinescu.

Vergil Chițac

Vergil Chițac este alt nume de pe lista celor care se alătură inițiativei. Candidatul din partea PNL și posibil cel unic, ales de către PNL, USR, ALDE pentru a reprezenta ”dreapta” la Constanța a adăgat faptul că ar fi necesar și un test de minimă cultură generală.

Costel Aurelian Dumitrașcu

„Sunt de acord cu introducerea unui test psihologic. Mi se pare normal ca oamenii care candidează să fie întregi la cap. Eu aș introduce un test de minimă cultură generală. Sunt de acord cu toate testele posibile”, a spus candidatul PNL la Primăria Constanța. Candidatul PMP pentru Primăria Năvodari, Costel Aurelian Dumitrașcu este de asemenea de acord cu această inițiativă și propune ca toți candidații să iasă și la dezbateri pentru a face misiunea mai ușoară alegătorilor. „Da, sunt de acord ca toti candidații să fie supuși unor teste psihologice, dar încă ceva important, să iasă public la dezbateri cu alți candidați pentru ca electoratul să poata face mai ușor diferența între ei”, a declarat Dumitrașcu.

Însă, pentru a argumenta toată această idee de proiect de hotărâre, este nevoie de o părere a specialistului. În acest sens, psihologul, Cristina Dincu a ținut să vorbească despre ceea ce ar implica această testare și importanța ei, mai ales că la mijloc este vorba despre o funcție de conducere, o funcție ce ar trebui să fie tratată ca atare, iar dacă nu există un nivel optim din punct de vedere psihologic pentru a rezista la stresul cotidian exercitat de o asemenea responsabilitate, candidatul respectiv nu poate face față unei asemenea provocări. „Rezultatele unei testări psihologice sunt confidențiale. Aceste rezultate pot fi făcute publice doar cu ajutorul beneficiarului. Când vorbim despre primar, vorbim despre o persoană cu funcție de decizie. Acesta s-ar încadra în testarea psihologică privind capacitatea de muncă, este vorba despre psihologia muncii în acest caz. Testul ar viza abilitățile manageriale, adică să aibă un coeficient de inteligență de nivel mediu, cu un IQ intre 90 și 100 minim. Apoi ar trebui testate abilitățile de funcționar public, capacitatea de a lua decizii și o evaluare sumară a personalității, care să indice dacă ar exista anumite tulburări sau suspiciuni de tulburări de natură psihică. Este o testare mai complexă pentru funcții de decizie”, a spus Cristina Dincu.

testare psihologică

Totodată, am aflat că nu există un scor anume și că psihologul este cel care alege acel set de teste pe care îl va da candidatul. Psihologul Cristina Dincu a mai recomandat ca fiecare candidat să vină regulat să facă astfel de teste, cel măcar o dată pe lună. „Nu există un scor pentru acest test și vă explic și de ce. Există diferite materii de teste. Sunt anumite variabile între care candidatul ar trebui să se încadreze pentru a fi declarat apt. Psihologul este cel care alege materia de teste pe care o va susține candidatul. Testarea psihologică este utilă pentru că îl face pe beneficiar să conștientizeze mai mult importanța sănătății psihice, ceea ce ar fi un atuu. Nu ar strica ca cei care se află în funcții de conducere să vină regulat la psiholog și să facă astfel de teste, la fel cum suntem și noi psihologii puși să facem, de exemplu. Este nevoie măcar de o ședință pe lună pentru menținerea sănătății psihice. Atunci când vorbim de primarul unei localități, vorbim despre un om care se confruntă cu un stres cotidian peste medie. Acesta ar putea să clacheze la un moment dat dacă nu reușește să facă față situației”, a mai declarat psihologul.

Petruț IACOB

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ati gasit si voi pe pe cine sa intrebati .pe pacalicii astea doi care nu o sa ia nici 2%
0
0
Clar! Horia Constantinescu mai intai! La cum urla la femeie aia pe plaja ...e si ordinar si nebun!
1
0
Ploscaru are nevoie sigur. Este cu acte in regula. Fereasca Dumnezeu asa lighioana s o ai prin preajma
3
0
Praf in ochii fraierilor. Mai degraba o declaratie de interese : de unde vine, unde a mai lucrat si cu cine, ce bunuri, de orice natura, poseda, ce bunuri si business au rudele si prietenii, cand s-a apucat de politica si mai ales de ce?
2
0
cacat pe gat psihiatricule !!! Iar in afara de test psihiatric mai trebuie o dictare de clasa a patra.
3
0
trebuie violati si loserii de mai jos
1
6
Pai Cavalerul dreptatii de la OPC ar fi primul care nu l ar trece, prafurile stiu de ce.
6
1
Iq test e "laba trista" si este abuziv la cum e construit asta o spune DR NEIL deGRASSE TYSON nu vreun Marmureanu sau vreun alt profesor de la SNSPA
3
1
Au psihiatrii prieteni si le vor da ca sunt apti medical . Asa ca degeaba . Cunosc o groaza de soferi care conduc si totusi medical nu ar mai trebui . Cam asa si cu politicieni .
5
0
cu siguranta daca, s-ar introduce testarea psihologica si medicala in cazul candidatilor, multi ar pic iar altii ar renunta la candidature. nu se va introduce.
2
1
PLUS PSIHIATRIC PLIZZZZ !
4
1
test IQ? pai ce IQ are Marian Vanghelie?Elena Undrea?MIschie?porcusor?etc, etc....... doar cei mai tantalai si prosti sunt scosi in fata de partide ca astia sunt usor de manipulat
5
1
Pe langa multe alte sisteme de ,,filtrare'' a calitatilor politicienilor da,este imperios necesar ca ei sa fie testate cel putin la intervale de sase luni de comisii cu adevarat independente de psihologi si psihiatri. Sunt pe deplin convins ca starea natiunii ar fi cu mult mai buna decat este azi,la ora asta. La urma urmei politicienii fac legi dupa capul lor,care daca este bolnav,dus pe campii pustii ,este nasol pentru toata tara.
4
0
Pentru primaria Costinesti avem doi candidati care lasa de dorit cine ne va conduce comuna.Sa speram ca se va mai inscrie cineva cu capacitate si o viziune care sa schimbe in bine comuna ,ca altfel vom mai sta pe loc urmatorii patru ani.Cei doi candidati Ghe.Mechenici si Jeanu dorin nu sunt cea ce ne dorim noi locuitorii.Vom fi nevoiti sa alegem unul mai incompetent decat celalatAtentie mare locuitorilor comunei pe cine pune stampila !
3
1
Ala cu tacalie ar trebui testat psiholigic cit si fiziologic.
9
2
Complet,de acord ! Si ar mai trebui un test IQ , unii dintre candidati fiind cu inteligenta la limita inferioara a normalitatii,nefiind in stare sa se conduca pe ei , nu numai pe altii
15
0
Sa se faca si un test cu detectorul de minciuni , iar cel care pica sa si dea Demisia ! Sau dupa caz sa nu mai candideze ! Este vorba despre integritatea fiecarui individ care vrea sau este persoana publica !
17
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212