rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Sorin Andrei: USR-PLUS are PROIECTE pentru COMBATEREA SĂRĂCIEI

Candidatul USR-PLUS pentru Senat, Sorin Andrei, conştientizează că una dintre problemele majore cu care se confruntă România este sărăcia. De aceea, alături de echipa sa de la PLUS şi de la USR, are în vedere o iniţiativă legislativă privind combaterea sărăciei. Despre ce este vorba, ne-a spus chiar el, într-un interviu acordat ziarului Replica.

„Problema sărăciei este o problemă foarte acută în România, iar ultima perioadă pandemică, atât de lungă, a acutizat această situație. Cei mai loviți și vitregiți de soartă, sunt cei vulnerabili. Programul nostru de guvernare, al alianței USR-PLUS, cuprinde un capitol distinct care luptă împotriva sărăciei. Considerăm că sărăcia lovește în păturile vulnerabile, în zona tineretului și a copiilor, în zona educației. Una dintre măsurile importante este programul național ,,fiecare copil la grădiniță” și ,,școală pentru toți”. Având în vedere rata mare de abandon școlar și faptul că, odată ce copiii nu sunt inserați încă de la început la grădiniță, au un handicap mare în momentul în care intră la școală. Este cunoscut faptul că abandonul școlar a ajuns la niște cote alarmante de peste 15%, contrar țintei de 11%, care a fost pentru anul 2020”, a declarat Sorin Andrei.

Vouchere condiţionate de prezenţa copiilor la şcoală

„Prevedem un set de măsuri care să însemne acordarea de vouchere condiționate de prezența copiilor din mediile vulnerabile la grădiniță și la școală. Este o măsură sustenabilă, o măsură care ar trebui să îmbunătățească prezența și inserarea, și reducerea ratei de abandon școlar.

O altă măsură ar fi combaterea sărăciei energetice. Vorbim de sărăcie energetică. Lipsa accesului la energie alterează și mai mult calitatea vieții oamenilor, mai ales a familiilor vulnerabile, mai ales copiilor din familiile vulnerabile. Ne propune să luptăm pentru conectarea locuințelor izolate, locuințelor care nu au avut acces la acest lucru. Este un prim semn de civilizație și un prim element important în îmbunătățirea vieții. Dorim să revedem cadrul legislativ al tarifului social pentru energie și furnizată familiilor vulnerabile”, a continuat candidatul USR-PLUS.

Alte măsuri pentru combaterea sărăciei

O altă măsură pentru combaterea sărăciei este protecţia socială şi muncă legală în domeniul serviciilor. Este vorba despre crearea unui cadru legal simplificat în domeniul serviciilor, prin acordarea unor vouchere pentru lucrătorii sezonieri, zilieri, personalul de menaj şi îngrijire. O altă măsură-fleximuncă. Vizează introducerea contractelor de muncă multi-flexibile care permit angajatorilor şi angajaţilor să decidă condiţiile în care un angajat îşi desfăşoară activitatea. Soluţii precum munca la distanţă, adaptarea programului de muncă la 8 ore, comprimarea săptămânii de muncă etc. Un loc de muncă; cea mai bună protecţie socială este o altă măsură ce vizează combaterea sărăciei, şi are în vedere implementarea legii Venitului Minim pe Incluziune care stimulează căutarea locurilor de muncă pentru ca persoanele care primesc asistenţă socială să nu mai trebuie să aleagă între un loc de muncă şi păstrarea ajutorului social. Ultima măsură: CRESC-Corpul român de Solidaritate şi Cooperare, prin care se urmăreşte crearea unui sistem integrat de servicii pentru oamenii care doresc să se implice în activităţi cu impact în comunitate, organizaţii care lucrează cu aceştia şi comunităţile beneficiare.

Soluţiile USR-PLUS pentru ieșirea din criză

Sorin Andrei propune câteva măsuri pentru ieşirea din criza pricinuită de pandemie. „Zona de criză sanitară a alterat capacitatea și productivitatea economică a țarii. Această criză prelungită, intrăm în a zecea lună de pandemie, a dus la o reducere a randamentelor în toate sectoarele de activitate. S-a lucrat cu efective diminuate. Au fost perioade întregi în care întreprinderi, companii producătoare, cei care produc valoare adăugată, au stagnat. Principala problemă ar trebui să pornească de la îmbunătățirea mediului de afaceri, de a ușura reactivarea acestor agenți economici.

În principal prin lansarea unor proiecte de investiție la nivel local și regional, prin reactivarea proiectelor de investiții pentru care nu fost alocate sume importante. Foarte important este mersul plăților și a decontărilor în relația cu statul. De multe ori, statul este primul generator al blocajelor economice întârziate pe flux pentru contractorii principali, și pentru ceilalți furnizori”, declarat politicianul.

Acesta speră ca formaţiunea politică să obţină cât mai multe mandate în Parlament. Din estimările lui, dar şi potrivit sondajelor,USR-PLUS va bifa cel puțin 2 senatori și 4 deputați.

Mai multe declaraţii puteţi urmări în materialul VIDEO de mai jos.

Cod Mandatar Financiar USR-PLUS USR: 11200021

Mirela PASCAL

joi, 3 decembrie 20202803
mai mult...Interviuri
4 dec 00:20InterviuriGeorge NICULESCU, PNL: Cum credeți că ar fi arătat țara noastră cu un Guvern Viorica DĂNCILĂ?!

George Niculescu, candidatul PNL la alegerile parlamentare, a acordat un interviu zirului Replica pentru a face o...3880

4 dec 00:20InterviuriCostin RĂSĂUȚEANU, PSD: Guvernul PNL este INCOMPETENT3765
23 dec 22:41InterviuriAdrian Mihălcioiu: TREBUIE înființată DIRECȚIA NAVIGATORILOR în Ministerul Transporturilor! Video3038
14 ian 00:11InterviuriFlorin Chelaru, primarul din NĂVODARI: Am rămas o OAZĂ de ROȘU într-o mare de GALBEN! Video

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, prin intermediul...1573

15 ian 00:06InterviuriGeorge NICULESCU: ANRE nu a fost pregătită pentru LIBERALIZAREA pieței de ENERGIE! Video1544
12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video1514
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4238

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video3573
4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video3130
4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3078

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța4748
3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!3742
Vremea
-2.7°-2.7° - -2.5° luni, 18 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 80%
Vânt: 5.12 m/s
Presiune: 1021 milibari

Loto
6/49536335322
5/4035226211323
joker326294582
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 ian 00:00SportBarcelona - Bilbao 2-3, în finala Supercupei Spaniei! Catalanii au condus cu 2-1 până în minutul 90

Bilbao a câştigat finala Supercupei Spaniei, după ce s-a impus cu 3-2 în faţa Barcelonei, după prelungiri. În...389

18 ian 00:00SportCM Handbal (m): Ungaria, scorul zilei în Egipt (44-18 vs Uruguay) - Rezultate

Reprezentativa Ungariei a reușit scorul zilei la Campionatul Mondial de handbal masculin din Egipt. Maghiarii s-au...299

18 ian 00:00SportGlasgow Rangers, doar remiză pe terenul ultimei clasate - Ianis Hagi, schimbat în minutul 55

Seria de victorii în campionatul Scoției a celor de la Glasgow Rangers s-a oprit după 15 meciuri. Echipa pregătită...346

18 ian 00:00SportFC Argeș vs Gaz Metan Mediaș 1-1 / Ambele goluri, marcate de jucătorii gazdelor

Formaţia FC Argeş a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a XVII-a a...268

Local
18 ian 22:29LocalNiciun DECES, la Constanța, din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore

Până duminică, 17 decembrie a.c., 17.221 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la...1630

18 ian 18:02LocalVești bune: SCAD DECESELE din cauza Covid-19 la Constanța

Numărul deceselor din cauza COVID-19 la Constanța a scăzut în această săptămână. Dacă săptămâna trecută au...1199

18 ian 22:29LocalCampanie de vaccinare anti-COVID: Peste 8.000 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore

585

18 ian 10:27LocalACCIDENT de MUNCĂ în PORTUL CONSTANȚA!

Inspectorii ITM Constanța anchetează un accident de muncă înregistrat marți, 12 ianuarie a.c. Mai exact, este vorba...1527

18 ian 22:28LocalCoronavirus: Peste 1.600 de persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...552

18 ian 22:29LocalCoronavirus: 305 persoane internate, în spitalele din Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 28.629 de persoane...676

18 ian 22:30LocalAccident grav în Marea Neagră: Mai mulţi morţi după scufundarea unui vas sub pavilion rusesc

Cel puţin patru membri ai echipajului unei nave cargo sub pavilion rusesc au murit, duminică, după ce vasul s-a...2381

18 ian 10:10LocalBOSCHETARII din Constanța NU VOR să fie INSTITUȚIONALIZAȚI

Din luna septembrie, de când a fost deschis Centrul permanent pentru persoanele fără adăpost „Sfânta...1007

18 ian 22:31LocalINCIDENȚA cazurilor de COVID în scădere, la Constanța

1691

Politică
18 ian 20:06PoliticăTurcan: 'Cei care nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici'

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare...1660

18 ian 20:06PoliticăFlorin Cîțu, VEȘTI despre etapa a doua de imunizare

După ce s-a vaccinat sâmbătă anticoronavirus, premierul Florin Cîțu continuă campania de promovare a vaccinării....514

18 ian 20:05PoliticăTraian Băsescu s-a vaccinat și el la centrul de la Spitalul Militar Carol Davila

955

18 ian 20:05PoliticăVictor Gheorghiță: S-au vaccinat până acum peste 67% din angajaţii sistemului medical. La final vor fi 85%

Până acum s-au vaccinat împotriva Covid peste 67% dintre angajaţii sistemului medical, spune coordonatorul campaniei...683

18 ian 20:04PoliticăVlad Voiculescu anunță că vaccinarea antigripală nu mai e condiționată de asigurare de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat vineri că orice persoană se poate vaccina antigripal, fie că are...965

18 ian 20:04PoliticăVoiculescu: România va fi afectată de reducerea livrărilor de vaccin dar campania merge mai departe

845

Interviuri
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4238

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3573

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

3130

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3078

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

Stelian Ion, candidatul USR pentru încă un mandat în Camera Deputaților, are încredere că mesajele transmise în...4748

3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!

3742

Monden
18 ian 00:00MondenStevie Wonder, o viaţă de roman: când a rămas orb, cum a ajuns mama artistului să se prostitueze

Cine nu a fredonat măcar o dată celebra piesă “I Just Called to Say I Love You”? Cel care a redato-o publicului,...485

18 ian 00:00MondenPrima iubită a lui John Travolta a murit în braţele actorului

John Travolta s-a îndrăgostit de Diana Hyland când avea numai 23 de ani. Însă povestea de dragoste a celor doi...477

18 ian 00:00MondenNetflix va restaura filmul 'Napoléon' din 1927

323

18 ian 00:00MondenRalph Lauren pune capăt parteneriatului său cu Justin Thomas din cauza unei înjurături homofobe

Ralph Lauren, un gigant al modei americane, a decis vineri să pună capăt parteneriatului său cu jucătorul de golf...417

18 ian 00:00MondenLista scurtă pentru premiul Oscar la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional", extinsă la 15 filme

Academia de film americană (AMPAS) a decis să extindă la 15 numărul filmelor care vor putea fi incluse pe lista...348

18 ian 18:06MondenCoronavirusul mai ia o celebritate! Dansatorul Juan Carlos Copes a încetat din viață

643

Mapamond
18 ian 18:07MapamondCoronavirus: Italia înăspreşte din nou măsurile pentru limitarea pandemiei

Italia înăspreşte din nou regulile destinate combaterii pandemiei noului coronavirus din cauza creşterii numărului...634

18 ian 18:07MapamondJurnalistă UCISĂ în propria casă: a fost înjunghiată

Zhanna Sheplyakova, redactorul-șef al portalului rusesc Ryazan, a fost ucisă în apartamentul ei din Ryazan...2076

18 ian 18:10MapamondAutorităţile din Norvegia, în ALERTĂ: Vaccinul anti-COVID, considerat prea periculos pentru bătrâni, după 29 de decese suspecte

3681

18 ian 18:05MapamondAustria va extinde cel de-al treilea lockdown până pe 8 februarie

Austria va extinde cel de-al treilea lockdown împotriva Covid-19 până pe 8 februarie, conform agenţiei de ştiri...433

18 ian 18:06MapamondDupă Uniunea Europeană și Statele Unite sunt lovite de LIPSA vaccinurilor

Guvernatorii mai multor state acuză administraţia Trump de înşelăciune legată de promisiunea de a distribui...486

18 ian 18:06MapamondUn bărbat puternic înarmat a fost arestat în apropierea Capitoliului

Un bărbat puternic înarmat a fost arestat vineri seara la Washington în timp ce încerca să treacă peste unul...672

18 ian 18:10MapamondGrecia a început vaccinarea împotriva COVID a persoanelor vârstnice

Grecia a început sâmbătă vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva COVID-19, după ce a imunizat mai întâi...643

18 ian 18:11MapamondPeste două milioane de oameni au murit până acum de Covid-19, la nivel mondial

Decesele cauzate de virusul SARS-CoV-2 la nivel mondial au trecut de două milioane, arată cifrele prezentate de...727

18 ian 18:12MapamondRomânii vor plăti cu 55 de lire mai mult pentru viza în Marea Britanie

974

Sănătate
18 ian 00:00SănătateAnimalele de companie reduc stresul și anxietatea

Dacă ai un câine sau o pisică, probabil că nu ai nevoie de studii științifice care să îți spună ceea ce știi...328

18 ian 00:00SănătateStudiu: De ce sportul în aer liber e benefic și pentru vârstnici

Când temperaturile scad, e greu să ne găsim motivația de a ieși din casă, mai ales pentru a face exerciții...312

18 ian 00:00SănătateCe spune dezordinea din casă despre sănătatea ta mentală

421

18 ian 00:00Sănătate7 măsuri de prevenire a reumatismului

Reumatismul nu poate fi întotdeauna prevenit. Anumiți factori de risc, precum înaintarea în vârstă, istoricul de...358

18 ian 00:00SănătateCum scapi de apatie? 7 metode care funcționează

Cu toții trecem prin perioade în care ne simțim letargici, fără energie și poate chiar ușor deprimați. Ce se...325

18 ian 00:00SănătateCum ne afectează timpul petrecut în fața ecranelor

Ne este din ce în ce mai greu să ne imaginăm viața fără unul din multele ecrane pe care le privim zilnic ore în...313

18 ian 00:00SănătateDormitul fără pernă are beneficii?

Unele persoane pot constata că dormitul fără pernă are beneficii, dar nu este o idee bună pentru toată lumea să...336

18 ian 00:00SănătateStresul ocupațional, gestionat prin crearea limitei între serviciu și casă

Persoanele care au un loc de muncă foarte solicitant pot gestiona stresul profesional prin stabilirea unor limite clare...286

18 ian 16:29SănătateCe anume îți întrerupe somnul și cum să rezolvi problema

358

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT