Sorin Oprescu rămâne cu condamnarea definitivă de 10 ani și 8 luni
Sorin Oprescu rămâne cu condamnarea definitivă la 10 ani și 8 luni de închisoare au stabilit joi, 23 iunie a.c., judecătorii Tribunalului București.
Sorin Oprescu aștepta o decizie de la Tribunalul București privind anularea condamnării de 10 ani şi opt luni de închisoare. Curtea de Apel București l-a condamnat în lipsă pe Sorin Oprescu la 10 ani și opt luni de închisoare. Pedeapsa a fost dublată față de condamnarea pe fond, când a primit cinci ani și patru luni de închisoare.
Sentința din 13 mai a venit după ce fostul edil al Capitalei a părăsit țara cu destinaţia Grecia. De altfel, Oprescu a fost reţinut în Grecia la trei zile după condamnarea definitivă.
El a fost arestat în primă instanţă, însă Curtea de Apel din Atena a considerat că, până la o decizie privind extrădarea, Oprescu poate rămâne în libertate. Fostul edil a trebuit să plătească o cauțiune de 5.000 de euro și este obligat să se prezinte la poliţie de două ori pe lună, pe data de 5, respectiv 16.
Până pe 10 iulie, judecătorii din Atena trebuie să decidă dacă îl trimit sau nu pe Sorin Oprescu în România, scrie g4media.ro

Pt PSD-istu de la 20:15 de geaba are carte daca e hot si i*******r Daca ati vedea cate sute de miioane de eur a furat de la PMB si cum ia facut spital lui fiisu la Viena ati cere sa fie eutanasiat
celo care vor sa ma sugaa salam.Cacatilor am carte cat tot neamul vostru de slugi analfabete.La cacat cu voi jeguri ordinare!
Alo, JUSTITIA, il tineti in Grecia in concediu ?! La puscarie cu tine JIGODIE ORDINARA, hidosule, fugarule..... tot pesedist este si asta, cu state vechi, da.
La puscari cu tine JIGODIE ORDINARA, hidosule, fugarule..... tot pesedist este si asta, cu state vechi, da.
strutzu ca nu se mai aude nimic...
Dupa ce il aduceti in Romania mai dublatii odata pedeapsa sa se sature de fuga din tara dupa condamnare si subminarea justitiei din Romania pe care o condamna in alte tari prin incercarea de rejudecare a unui caz deja transat in Romania intro tara straina.Valabil pentru tozi fugari romani care sunt deja condamnati in Romania
5 mii euro cautiune pentru un hot de milioane de euro. oare exista dreptate in lumea asta?
Georgian Caraman, proprietarul terenului de pe Aleea Lupeni, care vrea să ridice acolo un imobil cu 7 etaje, a fost...1149
Au bubuit prețurile la căzările din zona Modern. Dacă, în urmă cu câteva zile, prețurile la cazări în...91
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marţi, 5 iulie a.c., la ieşire din Năvodari, în...4084
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că statul român nu poate aloca toţi banii pentru a compensa...226


ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 1.72 m/s
Presiune: 1014 milibari

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...144
David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat cu al doilea timp în finala probei de 200 m liber,...136
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney...383
Un fotbalist din Premier League, care era așteptat să participe la Cupa Mondială din această iarnă, a fost arestat...276


Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează marţi că 28 de pompieri români cu trei maşini de stingere...232
Prețurile solicitate în iunie pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare la nivel național s-au...320
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...279
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 7.00, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au...322
AUR solicită BNR să utilizeze cu discernământ dobânda de politică monetară, „astfel încât românii și mediul...156
Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...288
Ministerul Finanţelor propune abrogarea impozitului specific unor activităţi, începând din luna august a acestui...608
Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ şi prestări servicii vor fi obligate să accepte ca...451
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7167
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4168
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5756
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2730
Lindsay Lohan, în vârstă de 36 de ani, este gata să lase trecutul întunecat în urmă și să înceapă o nouă...25
Într-o apariție rară în spațiul public, regizorul și scenaristul Woody Allen, câștigător al premiului Oscar,...28
Gala Premiilor UNITER 2022, ediţia a 30-a, care anul acesta îi este dedicată lui Ion Caramitru, are loc la Palatul...32
Warner Bros. Discovery a decis că este timpul să facă economii şi a oprit producţia de conţinut local din multe...34
Suedia și Finlanda sunt așteptate au semnat marți protocolul oficial pentru aderarea la NATO. Cele două țări...189
Două rachete rusești au lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de...277
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5...295
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor...1134
Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal...30
Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind...27
O pacientă care suferă de diabet zaharat de mai bine de 14 ani și care era dependentă de injecțiile cu insulină a...32
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3...31
prejudiciu trebuie intai recuperat apoi sai dea 20 de ani de vacanta ,merita sa ma p..s pe el