Soția ministrului Economiei, Florin Spătaru, și-a câștigat majorarea salariului de profesor în instanță
Soția ministrului Economiei, Florin Spătaru, și-a câștigat majorarea salariului de profesor în instanță
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSoţia ministrului Florin Spătaru, pus de PSD la Economie, face grevă alături de cadrele didactice. Este vorba despre Beatrice Butucescu, profesor la Liceul de Arte Dimitrie Cuclin din Galaţi. Deși, spune oficialul, soția sa nu s-a alăturat colegilor pentru bani, ci pentru că ”în educaţie avem nevoie de o transformare”. O fi sau nu adevărat, un lucru este cert : soția lui Spătaru va avea mai mulți bani la salariu, pentru că a câștigat în instanță luni, 29 mai, majorarea lefei pe ultimii doi ani. Cum e posibil ?!
În declaraţia de avere din iunie 2022 (cea mai recentă), ministrul Florin Spătaru ne anunță că soţia a încasat un salariu de 52.450 de lei în anul precedent, adică în 2021, echivalentul a 4.370 de lei pe lună.
Și ea este nemulțumită de salariu, drept dovadă stă o acțiune în instanță, deschisă împotriva liceului unde profesează, prin intermediul căreia cerea acordarea unor drepturi salariale. Și, în plin scandal legat de greva profesorilor, instanța din Galați s-a pronunțat în favoarea lui Beatrice Butucescu. Unitatea educațională a fost obligată luni, 26 mai, la individualizarea tranşelor de majorare, pentru Beatrice Butucescu (în intervalul 01.01.2019-31.08.2021), prin aplicarea majorării corespunzătoare funcţiei de diriginte la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022. Liceul a fost obligat la plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate cu rata inflaţiei, valoare raportată la care urmează a se datora dobânda legală penalizatoare până la data plăţii.
Liceul Dimitrie Cuclin, Galați
Ce spunea Spătaru despre faptul că soția sa face grevă!
"Cunosc problematica educaţiei, pentru că soţia mea lucrează în domeniul educaţional. Nu vorbim doar de salarizare, pentru că lista revendicărilor în această grevă e mult mai mare - şi cred că ar trebui discutată corespunzător, pentru că aici vorbim de subfinanţare, vorbim de statutul profesorilor, vorbim de mult mai multe lucruri decât salarizare. Soţia mea nu face grevă pentru a creşte salariile, ci pentru că în educaţie avem nevoie de o transformare tocmai pentru a ne pregăti pentru viitor. Copiii nu trebuie să sufere. Asta este foarte important şi, tocmai de aceea, încurajarea dialogului şi a discuţiilor între Guvern şi sindicate trebuie să fie o prioritate, pentru că suntem în situaţia în care am trecut peste o perioadă pandemică, am făcut cursuri online, sunt generaţii care au goluri în educaţie, care trebuie acoperite", a susţinut Spătaru
Așadar, indiferent vor sta lucrurile în urma scandalului din Educație, soția lui Spătaru va avea, oricum, mai mulți bani la salariu. Iar dacă sindicatele din Învățământ vor reuși, în cele din urmă, să obțină ceea ce își doresc, adică majorarea salariului cu 25 %, printre altele, atunci Beatrice Butucescu va câștiga și mult mai mult.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.