REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Spania raportează peste 150 de decese asociate căldurii de la începutul lunii iulie

Spania raportează peste 150 de decese asociate căldurii de la începutul lunii iulie

A.F. 8 iulie 2026 | 00:00 180

Peste 150 de decese înregistrate în primele zile ale lunii iulie au fost atribuite temperaturilor ridicate din Spania, în contextul în care ţara se confruntă cu al doilea val de caniculă al verii, a anunţat luni seara Sistemul de monitorizare zilnică a mortalităţii (MoMo) din cadrul ministerului spaniol al Sănătăţii, transmite agenţia Xinhua.

Spania raporteaza peste 150 de decese asociate caldurii de la inceputul lunii iulie

Cifra anunţată luni vine după estimarea pentru luna iunie a MoMo, care indică 1.029 de decese legate de caniculă, cel mai grav bilanţ lunar înregistrat de la introducerea acestui sistem de monitorizare, în 2015, potrivit Agerpres.

Între timp, pompierii continuau lupta cu numeroasele incendii de vegetaţie active în toată ţara. Unul dintre acestea, izbucnit în La Bisbal d'Emporda, a distrus aproximativ 2.200 de hectare în zona protejată Les Gavarres şi are un perimetru de aproximativ 40 de kilometri.

Conform estimărilor bazate pe date satelitare ale Sistemului European de Informaţii privind Incendiile Forestiere (EFFIS), de la începutul anului şi până în prezent incendiile de pădure au distrus aproximativ 56.000 de hectare în Spania, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere