REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Spania: Salvatorii au ajuns la doi metri de locul în care s-ar afla un băieţel blocat într-un puţ

Spania: Salvatorii au ajuns la doi metri de locul în care s-ar afla un băieţel blocat într-un puţ

Replica API 26 ianuarie 2019 | 00:00 368

O echipă de mineri-salvatori care a săpat o galerie subterană a ajuns vineri dimineaţă la mai puţin de doi metri de puţul în care a căzut un copil în urmă cu 12 zile, în Spania, relatează AFP care citează surse oficiale.

Minerii, sosiţi special din Asturia (nord-vest), specializaţi în operaţiuni de salvare a victimelor aflate în circumstanţe dificile, au coborât joi cu ajutorul unei cuşti metalice într-un tunel vertical săpat paralel cu puţul.

Echipaţi cu butelii de oxigen, salvatorii au început apoi să sape cu grijă o galerie orizontală de patru metri pentru a ajunge la puţul abandonat de 110 de metri adâncime şi cu un diametru de doar 25 de centimetri, situat în Totalan (sudul Andaluziei).

Cei opt mineri lucrează în echipe de câte două persoane.

"Excavarea galeriei orizontale cu plecare din puţul vertical în încercarea de a-l găsi pe Julen a ajuns la un metru şi jumătate", a indicat vineri presei subprefectura din Malaga, provincia în care se află Totalan.

Autorităţile nu au nicio dovadă că micuţul în vârstă de ani este în viaţă. Însă, printre resturile extrase din puţ, salvatorii au găsit fragmente de păr care, în urma testelor ADN, s-au dovedit a fi ale copilului.

O echipă formată din opt pompieri şi o alta alcătuită din specialişti ai Gardei Civile participă la operaţiune.

Căutarea copilului, care ţine Spania cu sufletul la gură, a luat o dimensiune excepţionala mobilizând sute de salvatori şi resurse tehnice enorme. Însă, progresul operaţiunilor a fost încetinit în special de duritatea solului şi de instabilitatea terenului.

Salvatorii au reuşit iniţial să introducă o cameră de filmat în puţ, însă doar până la 71 de metri adâncime, o acumulare de pietre blocând complet accesul mai departe.

Potrivit declaraţiilor părinţilor, Julen Rosello a căzut accidental la 13 ianuarie în puţul foarte îngust şi nesemnalizat, în timp ce se juca pe proprietatea unui membru al familiei.

Conform relatărilor media locale, care urmăresc cu interes aceste operaţiuni, părinţii lui Julen au pierdut deja, în 2017, un copil la vârsta de trei ani, decedat din cauza unei probleme cardiace.

Puţul nu era semnalizat atunci când băiatul a căzut în el, iar o sursă din Guvernul regional al Andaluziei a declarat că antreprenorul nu a solicitat permisele necesare pentru săparea acestuia.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212