REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Spărgător de mașini, arestat la Constanța

Spărgător de mașini, arestat la Constanța

Virgil STOIAN 1 decembrie 2023 | 16:31 1821

La data de 30 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 24 de ani.

Spargator de masini, arestat la ConstantaFoto cu rol ilustrativ

Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de furt, furt în formă continuată, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și accesul ilegal la un sistem informatic în formă continuată.

Astfel, la data de 5 septembrie a.c., acesta ar fi sustras, dintr-un autoturism parcat pe strada Miorița, 400 de euro, aproximativ 300 de dolari, 2.500 de lei, precum și un portofel ce conținea acte de identitate și mai multe carduri bancare aparținând persoanei vătămate.

La data de 31 octombrie a.c., bărbatul ar fi sustras, dintr-un autoturism parcat pe strada Nicolae Iorga, un portofel ce conținea documente personale și un card bancar aparținând persoanei vătămate.

Ulterior, prin intermediul acestuia, ar fi efectuat cinci operațiuni de plată, în valoare de aproximativ 240 de lei.

La data de 1 noiembrie a.c., ar fi sustras, dintr-un autoturism parcat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, 10.000 de lei și documentele vehiculului.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 1 decembrie a.c., acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Păgubiții sunt p****i care merită furați, peste tot se spune să nu lași valori în mașină, înseamnă ca erau banii pentru amante și c***e, de care nu trebuia să știe nevasta
1
0