REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Specie nouă de pasăre descoperită la Agigea

Specie nouă de pasăre descoperită la Agigea

Replica API 12 septembrie 2018 | 23:13 426

Un grup de biologi români a descoperit o specie de pitulice nouă pentru fauna din România. Specia fusese semnalată în anii trecuți, dar niciodată până acum nu a existat o dovadă a prezenței ei în România. Cu această pasăre, numărul de specii noi descoperite, din 2013 până în prezent, a ajuns la 18. Este vorba despre o specie de pasăre sălbatică, pitulicea de munte orientală (Phylloscopus orientalis). Este prima observație documentată pentru țara noastră a aceastei specii de pitulice.

Descoperirea a fost făcută de un grup de ornitologi de la Societatea Ornitologică Română, Centrala Ornitologică Română și Facultatea de Biologie a Universității „Alexandru Ioana Cuza” din Iași, la Agigea. Aici funcționează o stație de inelări ornitologice, în cadrul Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea”, Agigea a Universității „Alexandru Ioana Cuza” din Iași.

Specia nouă din fauna României a fost inelată de dr. Emanuel Baltag. „Era ora 09:00 dimineață, pe șapte septembrie, iar drd. Petrișor Galan a fost cel care a scos specia din plase. Eu am fost cel care a inelat-o, am plasat inelul cu seria și numărul de identificare pe piciorul păsării, dar imediat, în jurul meu au venit și ceilalți colegi biologi din echipă – Vitalie Ajder, Alexandru Pintilioaie, George Creangă, Diana Ionescu, Oana Galan. Bineînțeles că imediat ce au aflat, au venit și alți ornitologi să vadă noua specie pe care o putem raporta în fauna României”, a declarat Emanuel Baltag.

Specia nouă de pitulice din fauna României nu are dimensiuni impresionante. Este o pasăre de talie mică, lungimea corpului ei ajunge la 11-12 centimetri, iar greutatea nu depășește 11 grame. Primele semnalări ale speciei în România au fost făcute de ornitologul Robert Ritter von Dombrowsky în volumul „Păsările României”. Pasărea a fost semnalată încă din 1898, dar niciun cercetător nu a putut prezenta dovada că specia a fost observată și identificată corect în țara noastră.

„Pitulicea aceasta este semnalată ca specie cuibăritoare în Balcani, care iernează în Africa. Cu toate acestea, nu putem afirma că specia cuibărește și la noi. Pitulicile migrează spre Africa, nu iernează la noi, dar unele dintre ele, uneori, pornesc în migrație spre nord, iar apoi își schimbă traseul. Pasărea a fost capturată și inelată în migrație, nu ne putem pronunța, așadar, dacă specia cuibărește și în România”, a mai spus dr. Emanuel Baltag.

Inelările ornitologice sunt cea mai veche metodă de studiere a migrației păsărilor. Cu ajutorul uneor plase care nu rănesc păsările, ornitologii le capturează, efectuează apoi identificarea păsărilor, le măsoară, le cântăresc și le aplică un inel ornitologic pe picior. Odată recapturate de alți ornitologi, păsările trec din nou prin același procedeu și se poate afla din bazele de date de unde provin și alte detalii preluate de biologi. Până la această oră, pitulicea de munte orientală nu poate fi văzută în România nici măcar la muzee, aceasta este prima observație documentată a speciei.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa INCHIDA AUTOSTRADA CA DERANJEAZA CIORILE.
0
0
Eu am gasit multe. Iese un gratar nemaipomenit. Cu mujdei si mamaliguta si un vin bun creste si potenta. Am babardit femeia 2 orel in sir. Acum cauta pitulici.
1
0
ecologistii, soseaua de mare viteza nu cumva va impedica migratia acestei pasarici?O contestatie, ceva ,nimic?
1
0
de cel putin 15 ani. Mare descoperire.
0
0
E prezenta de ceva vreme si in sinaia
2
0
Este de mai multi ani prezenta in stufarisul de pe malul lacului Siutghiol. Mai ales la Ovidiu
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108