REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Spectacol folcloric multietnic, în Piața Republicii din Mangalia

Spectacol folcloric multietnic, în Piața Republicii din Mangalia

Replica API 16 septembrie 2022 | 00:00 1641

Primăria Municipiului Mangalia organizează sâmbătă, 17 septembrie, în Piața Republicii, începând cu orele 17:00, a doua ediție a festivalului transfrontalier „Marea Neagră cu Maramă și Dunărea cu Năframă”.

Spectacol folcloric multietnic, în Piața Republicii din Mangalia

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului european ”Sinergia natură-cultură, potențial al dezvoltării regiunii transfrontaliere”, aflat în perioada de sustenabilitate. Manifestarea cultural-artistică va cuprinde un spectacol care va reuni, pe aceeași scenă, interpreți și ansambluri folclorice din Bulgaria și România, precum și artiști care vor interpreta melodii grecești și machidonești, în scopul promovării culturii, tradițiilor și obiceiurile din spațiul transfrontalier. Publicul aflat la eveniment va avea ocazia să asiste la spectacolul folcloric susținut de Ansamblul „Emil Anghelov” din Bulgaria, respectiv trupa de muzică grecească și machidonească din România - „Alpha Band”. Reamintim că, în cadrul proiectului transfrontalier finalizat în 2020, Primăria Mangalia a modernizat centrul vechi al orașului – Piața Republicii, iar autoritățile bulgare au modernizat faleza din Balcic, punând la dispoziția turiștilor o infrastructură modernă și oportunități de petrecere a timpului liber.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Papagalul asta de primar nu a turnat o lopata de bitum sa astupe gropile din Mangalia,care din pacate sunt foarte multe.
0
0
Poate se mai bucura cativa si in orasul asta trist.
0
0