REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Spectacol nocturn, la un festival al lampioanelor din China, înainte de Anul Nou Lunar. Când începe Anul Şarpelui

Spectacol nocturn, la un festival al lampioanelor din China, înainte de Anul Nou Lunar. Când începe Anul Şarpelui

Mariana MURAT 23 ianuarie 2025 | 00:00 270

Zeci de lampioane uriaşe cu diverse forme, de la animale mitologice, flori sau personaje legendare, creează un spectacol de lumină şi culoare la un festival organizat în orașul Fuzhou din sudul Chinei, cu ocazia Anului Nou Lunar, relatează miercuri AFP, potrivit Agerpres.

Spectacol nocturn, la un festival al lampioanelor din China, inainte de Anul Nou Lunar. Cand incepe Anul sarpelui

În Parcul Lacului Hongguang din Fuzhou, aceste lampioane, dintre care unele ajung la 10 metri, creează în fiecare seară un peisaj magic, cu dragoni portocalii, bărci maiestuoase cu pânze, peşti cu solzi turcoaz strălucitori sau zeiţe cu chipuri angelice.

"Nu-i aşa că sunt cool aceste lampioane? Sunt super frumoase, nu-i aşa?", a declarat pentru AFP Lei Haoxin, un turist de 17 ani. "Eu şi prietenii mei am găsit locul prin Douyin", a explicat entuziasmat tânărul, referindu-se la versiunea de TikTok disponibilă în China. "De obicei, când vedem ceva interesant prin intermediul aplicaţiei, încercăm să ajungem acolo", a adăugat el.

Provincia Fujian, a cărei capitală este Fuzhou, este renumită în China pentru faptul că reuşeşte să menţină vii numeroase tradiţii populare legate de Anul Nou Chinezesc, obiceiuri care au avut de suferit în alte părţi ale ţării, în special din cauza contextului politic şi a exodului rural.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere