SPIT trebuie să-i restituie lui Ion Dușu impozitul de 300% plătit... pentru că și-ar fi lăsat hotelul Intim în paragină
SPIT trebuie să-i restituie lui Ion Dușu impozitul de 300% plătit... pentru că și-ar fi lăsat hotelul Intim în paragină
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn urmă cu ceva timp, Replica vă anunța că hotelul Intim este plină reabilitare. Ei bine, firma care se ocupă de schimbarea la față a clădirii, respectiv DGN-ROMAG SRL, potrivit unei decizii de impunere, a fost obligată să plătească SPIT suma de 50.607 lei reprezentând majorarea de 300% a impozitului legal datorat pentru Hotelul Intim, pe anul 2023. Reprezentanții firmei au chemat în judecată SPIT, solicitând anularea deciziei dar și restituirea sumei de 50.607 lei.
Reprezentanții firmei au arătat că DGN-ROMAG este proprietara Hotel Intim, monument istoric, asupra căruia nicio intervenţie de reabilitare nu era posibilă în absenţa documentelor esenţiale constând în certificat de urbanism, avize de specialitate şi autorizaţie de construire. Aceștia au menționat că, în baza art. 1 - 6 din Hotărârea nr. 27/23.02.2016 şi a unei Note din constatare întocmite în anul 2019, prin care au fost consemnate, pe nedrept şi fără temei real, pretinse deficienţe la imobil, a fost emisă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 442/28.12.2020, prin care s-a aprobat majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2021, pentru clădire.
Reclamanta a subliniat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 7 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 27/2016: „Fac excepţie de la prevederile prezentei hotărâri clădirile neîngrijite pentru care proprietarii deţin autorizaţie de construire valabilă în vederea construirii/renovării/desfiinţării şi au anunţat la ISC şi Primărie începerea lucrărilor". Reprezentanții firmei au spus că obţinuseră certificatul de urbanism încă din anul 2018 şi au demarat procedura de obţinere a autorizaţiei de construire pentru reabilitarea monumentului istoric, însă aceasta a presupus un timp îndelungat, din cauza complexităţii avizelor de specialitate necesare şi a unor cauze obiective şi neimputabile reclamantei, inclusiv pandemia şi starea de urgenţă şi de necesitate. În prezent, lucrările de restaurare completă a monumentului istoric se află în derulare.
Au plătit până acum impozitul majorat
Reclamanta a arătat că pentru anii 2021 şi 2022, a achitat impozitul pe clădire astfel majorat, respectiv suma de 75.478 lei pentru anul 2021 şi suma de 70.070 lei pentru anul 2022, conform înştiinţărilor de plată emise la datele respective de SPIT Constanţa. A menționat că pentru anul 2023, ulterior anului în care a obţinut autorizaţia de construire şi a început lucrările de reabilitare, majorarea de 300% a impozitului pe clădire nu mai poate fi eficientă juridic şi nu mai poate fi nicidecum aplicată.
Hotel Intim
Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis admiterea acțiunii și obligarea SPIT să restituie suma achitată cu titlu de majorare cu 300% a impozitului pentru clădirea situată în mun. Constanţa, str. Nicolae Titulescu nr. 9 – Hotel Intim aferent anului 2023, respectiv 50.607 lei. Sentința nu este definitivă.
Date despre firma DGN-ROMAG
Firma DGN-Romag a fost înființată în anul 2017 și are ca principal obiect de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Administratorul firmei este Dușu George, iar principalul acționar este Dușu Ion. Pe anul fiscal 2022, firma a raportat o cifră de afaceri de 1.652.652 lei, profit pe minus și datorii de 42.598.234 lei cu un număr mediu de 14 angajați.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News