Spitalul CF Constanța FĂRĂ MANAGER de opt zile! Nici ștatele de plată nu are cine să le semneze!
Spitalul CF Constanța FĂRĂ MANAGER de opt zile! Nici ștatele de plată nu are cine să le semneze!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSituație incredibilă la Spitalul Clinic CF Constanța. De opt zile, mai precis de pe 30 ianuarie a.c., unitatea spitalicească din Constanța nu mai are manager! Unitatea a ajuns în această situație după ce fostul manager, dr. Stelian Paris, numit interimar în funcție a fost demis din funcție în după-amiaza zilei de 25 ianuarie, în jurul orei 17,30, potrivit surselor noastre din interiorul spitalului. După demiterea medicului, în funcția de manager a fost numit, interimar, economistul Marian Câciu. Aceasta a ocupat funcția pentru cinci zile, mai precis până pe 30 ianuarie a.c., când și-a înaintat demisia din funcție, la rândul lui.
Și în ceea ce privește funcția de director medical au avut loc modificări. Pe 18 decembrie 2017, dr. Viorel Ispas, cel care deținea funcția interimar, a primit înștiințare că nu îi mai este prelungit mandatul. Motivația a fost că deja i se prelungise împuternicirea în patru rânduri. Drept pentru care, din decembrie 2017, funcția de director medical este ocupată, tot interimar, de dr. Irene Rășanu.
Dar, așa cum au punctat pentru „Replica de Constanța” mai mulți angajați ai spitalului, dr. Rășanu nu are și atribuții de manager. În consecință, activitatea spitalului este afectată, neavând cine să semneze hârtii la rubrica de „manager”!
„Activitatea spitalului este afectată, bineînțeles. De exemplu, până pe 6 februarie a.c. trebuiau depuse la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța ștatele de plată, dar nu au fost depuse, pentru că nu a avut cine să le semneze. Au fost trimise adrese către Ministerul Transporturilor, dar până în prezent fără răspuns”, a declarat pentru „Replica de Constanța” liderul sindical Nicoleta Rădulescu.
La rândul nostru, am contactat Ministerul Transporturilor pentru a afla de la reprezentanții acestuia, în condițiile în care spitalul constănțean se subordonează direct ministerului, cine asigură, în acest moment, conducerea unității spitalicești constănțene. Ni s-a indicat să transmitem o solicitare în baza Legii 544/2001.
Florentina BOZÎNTAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News