Spitalul din Mangalia va TRATA cazurile GRAVE de COVID-19
Spitalul din Mangalia va TRATA cazurile GRAVE de COVID-19
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎncepând cu 1 noiembrie, Spitalul Municipal Mangalia va trata și cazurile grave COVID-19, care vor avea nevoie de îngrijire de specialitate în ATI. Secția de Terapie Intensivă din Mangalia dispune de 10 paturi, 7 dintre acestea, complet utilate, fiind alocate pacienților COVID. În prezent, Spitalul Municipal Mangalia are un număr de 107 paturi rezervate pacienților COVID-19, care beneficiază de tratament specific acestei afecțiuni.
„Am avut o întâlnire cu managerii de spitale și și-au manifestat o disponibilitate foarte mare de a participa la efortul de tratare și combatere a pandemiei. Spitalul Județean Constanța a pus la dispoziție personal, astfel încât să putem da drumul până la sfârșitul acestei luni unei secții ATI la Mangalia, de 7 paturi, care să ajute și mai mult în eventualitatea nefericită a creșterii ratei de incidență.”, a declarat pentru Replica, Silviu Coșa, prefectul județului Constanța.
Ceilalți pacienți din oraș și localitățile limitrofe, care se încadrează în cazuistica non-COVID, pot apela, în continuare, la serviciile medicale ale medicilor din Mangalia. Spațiile medicale au fost reorganizate, în Pavilionul A funcționând celelalte secții deja existente și cabinetele din ambulatoriu.
Proiectul are o valoare de 24 de milioane de lei și a fost depus la ministerul de resort, încă de la debutul pandemiei de coronavirus, în vederea consolidării capacității spitalului de gestionare a crizei sanitare COVID-19. În cadrul proiectului, s-au achiziționat aparatură și echipamente medicale, indispensabile tratării pacienților infectați cu SARS-CoV-2.
Sorin HULUBEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.