REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Spitalul Județean Constanța a încheiat colaborarea cu Synevo. Unde vor fi efectuate analizele în viitor​​​​​​​

Spitalul Județean Constanța a încheiat colaborarea cu Synevo. Unde vor fi efectuate analizele în viitor​​​​​​​

A.F. 4 februarie 2025 | 00:00 3827

Spitalul Județean Constanța a încheiat colaborarea cu laboratorul de analize Synevo, furnizorul privat care a activat în spital timp de 14 ani, analizele urmând a fi făcute în viitor în laboratorul propriu. Economia lunară rezultată din deschiderea laboratorului propriu este estimată la 600.000 de lei, bani care vor fi reinvestiți în îmbunătățirea serviciilor medicale pentru pacienți. Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, a declarat că vor fi continuate demersurile până când Spitalul Județean Constanța va deveni o instituție cu adevărat eficientă, dedicată exclusiv pacienților.

Spitalul Judetean Constanta a incheiat colaborarea cu Synevo. Unde vor fi efectuate analizele in viitor​​​​​​​

„După o serie de demersuri cu implicații majore, ne aflăm astăzi în postura de a anunța că Spitalul Județean Constanța redevine al cetățenilor. 

Ieri, laboratorul de analize propriu a fost pus în funcțiune, marcând sfârșitul colaborării cu Synevo, furnizorul privat care a activat în spital timp de 14 ani. Acesta a refuzat să asigure o perioadă de tranziție, însă laboratorul spitalului este deja pe deplin operațional, oferind întreaga gamă de analize necesare pacienților, la costuri mai mici și cu timpi de așteptare reduși.

O analiză de sânge al cărui cost ajunge acum la 20 lei era decontată de SCJU către Synevo cu 500 lei. Economia lunară rezultată din deschiderea laboratorului propriu este estimată la 600.000 de lei, bani care vor fi reinvestiți în îmbunătățirea serviciilor medicale pentru pacienți. Asigurăm cetățenii că laboratorul spitalului are toate dotările necesare și personal calificat, astfel încât acuratețea rezultatelor să fie garantată. Amintim că luna trecută și imagistica spitalului a fost înființată și este operațională, acest lucru aducând economii considerabile pentru bugetul spitalului. 

Un alt pas important spre a reda spitalul la întreaga capacitate constănțenilor este eliberarea spațiilor ocupate de entități private. A fost obținută deja o hotărâre de instanță în acest sens și mergem mai departe cu alte și alte perimetre ce trebuie vacantate. Avem nevoie de spațiu pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe, înființarea unei linii de gardă de stomatologie, externalizarea secției de arși, aducerea secției de dermato-venerologie în spital și multe alte proiecte dedicate cetățenilor județului.

Aceste aspecte sunt doar principalele reușite de la preluarea mandatului de către noua conducere. Lupta pentru optimizarea serviciilor prestate de spital către cetățeni continuă, zi de zi fiind organizate ședințe de lucru, consultări cu juriști și avocați, implementare de strategii“, se precizează în comunicat.

„Au trecut doar două luni de la preluarea mandatului. Poate din afară pare că lucrurile nu s-au schimbat, dar vă garantez că nu este așa. Lucrez constant pentru cetățeni, iar rezultatele vor fi din ce în ce mai vizibile. Procedurile birocratice sunt greoaie, iar unele contracte și practici înrădăcinate de ani de zile sunt dificil de modificat. Însă nu vom opri motoarele. Vom continua aceste demersuri până când Spitalul Județean Constanța va deveni o instituție cu adevărat eficientă, dedicată exclusiv pacienților“, a declarat Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu este meritul lui Mitroi, nu mai mergeți după fenta. Pur și simplu le-a expirat contractul cu Synevo și nu l-au mai prelungit. Cu aia cu care inca au contracte, să-l vedem pe Mitroi cum se judecă cu ei. O să aibă viață grea.
4
0
si puscariasul capatana ce zice?????
3
0
Foarte rau .Este cel mai sigur laborator
3
0
Nu este si Medimar acolo?
2
1
Constănțenii erau jumuliți de ani de zile de acest Synevo patronat de familia Strutinschi în cârdășie cu Casa de asigurări. Struțul ne opărea de mani în contumacie, nu? Că așa este Constanța cel mai subdezvoltat oraș de talia lui. Ia să verifice DNA cu ce prețuri se decontau serviciile acestora. Am zis DNA? Stai că am greșit. Băieții au avut grijă să-și pună Omul lor acolo, că Bodean îi cam deranja. Erau puțin îngrijorați. Bravo, Mitroi!
9
5
MITROI ,NOTA 10 ,ASA TREBUIE CHELTUITI BANII PUBLICI. FELICITARI.MERGEAM LA SPITAL CU FRICA,JOS MAFIA.
9
4
Felicitări celor care au gândit această realizare . Îmi amintesc ca cele mai sigure analize se făceau la Laboratorul Spitalului Județean.
17
3
Felicitări... FELICITĂRI. .. Felicitări !
11
3
Iar conducerea laboratorului va fi asigurata de oamenii mosierului.
14
5
"imagistica spitalului a fost înființată" ?
6
0
O mizerie si o bataie de joc asupra angajatilor spitalului. Madame Salim care e manager si-a pus miloaga de asistenta persoanala care ii lucreaza ei actele de revisal de la propriul laborator pe nesuferita si total neprofesionista de Elvira la upu ca saraca nu facea fata unde era. Nu are nici o calificare ptr laborator, doamna Salim trebuie anchetata de DNA ptr procurarea echipamentelor si ptr trafic de influenta.
21
1
Deci, daca se vrea, se poate!
18
3