Sprijin pentru persoanele vulnerabile cu prilejul Sărbătorilor Pascale
Sprijin pentru persoanele vulnerabile cu prilejul Sărbătorilor Pascale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCu prilejul Sărbătorilor Pascale, Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, aduce un strop de lumină în viețile membrilor vulnerabili ai comunității noastre.

Beneficiarii Cantinei de Ajutor Social primesc pachete cu produse alimentare specifice mesei pascale: ouă, carne și preparate din carne de porc, pui și curcan, produse lactate, fructe și cozonaci. Aceste pachete sunt destinate nu doar acoperirii unor nevoi imediate, ci și transmiterii unui mesaj de grijă, respect și sprijin moral.
Beneficiarii acestor pachete sunt persoane singure sau familii aflate în dificultate, cetățeni care beneficiază de venitul minim de incluziune, persoane cu dizabilități sau afecțiuni cronice, vârstnici și alți constănțeni confruntați cu probleme financiare temporare.
Prin această inițiativă, Primăria Municipiului Constanța își reafirmă angajamentul ferm de a fi alături de cei aflați în nevoie, contribuind la susținerea și integrarea socială a acestora, mai ales în momentele cu o încărcătură emoțională profundă, cum sunt sărbătorile.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 












