REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Starlin, schimbare șocantă după SURVIVOR: "Am slăbit 21 kg"

Starlin, schimbare șocantă după SURVIVOR: "Am slăbit 21 kg"

Replica API 19 august 2021 | 01:34 1218

Filmările pentru "Survivor România" s-au încheiat de aproape o lună, iar viaţa merge mai departe pentru foştii concurenţi. Unul dintre aceştia este Mariano Starlin Belen Medina, pe scurt Starlin, aşa cum a fost cunoscut în echipa Războinicilor. Bărbatul a fost singurul concurent originar din Republica Dominicană, care şi-a schimbat radical viaţa după concurs, scrie click.ro.

Mulţi sunt curioşi ce mai fac foştii concurenţi de la "Survivor România" după ce au revenit în ţară din Republica Dominicană. Ei bine, Mariano Starlin Belen Medina (37 de ani) ne-a povestit exclusiv cum îi merge.

"În momentul de faţă sunt ok, însă am avut probleme stomacale foarte grave, braţul nu este 100% refăcut, este 75% bine. Încerc să mă readaptez. Nu pot să mănânc.

Am slăbit 21 de kilograme", ne-a povestit Starlin.

Bărbatul şi-a reluat activităţile şi deja a apărut în câteva videoclipuri. "Am apărut în trei videoclipuri, la prietenul Lucian Colareza, care cântă cu Cain în piesa "Si Tu Te Enamoras", dar şi la Mellina în "Mama Juana", iar înainte la Alexandra Stan. Da, mi-am schimbat freza, am un alt look acum", a povestit bărbatul. Şi tot el ne-a mai dezvăluit ce face acum: "sunt antrenor de fitness, zumba, fac entertainment şi sunt percuţionist. Cânt cu Lucian Colareza. Vreau să fac un proiect muzical şi veţi vedea despre ce e vorba. Eu merg peste tot unde sunt chemat", ne-a mai povestit bărbatul. Cât despre o revenire la "Survivor" ne-a spus că s-ar mai duce cu ochii închişi.

Este căsătorit cu o poliţistă româncă

Starlin a fost singurul concurent de la "Survivor" care s-a născut în Republica Dominicană. "M-am născut acolo, eram obişnuit cu clima, dar zona în care am filmat noi era la o distanţă de câteva sute de kilometri faţă de Capitală, unde am trăit eu, şi clima era diferită", ne-a povestit bărbatul. Şi tot el ne-a spus cum şi-a cunoscut soţia. "Eu şi soţia mea Elena ne-am cunoscut pe reţele sociale. în 2008, pe 15 ianuarie, a venit ea la mine după o perioadă, a stat cu mine trei ani şi am trăit cu bune şi rele şi am decis să venim în România să-i cunosc părinţii, am venit în toamna lui 2011, facem 10 ani. A fost dificil la început pentru că nu ştiam limba, nu ştiam pe nimeni, eram foarte activ şi am devenit sedentar. Am început să lucrez, de profesie sunt psiholog. M-am adaptat imediat, pentru că mă adaptez repede. Soţia mea este poliţist local la Medgidia - a făcut administraţie publică şi avem o fetiţă care a împlinit 6 ani - Daphne", spune Starlin.

„Sorin îmi e ca un frate“

Bărbatul ne-a mai spus că e înnebunit după mâncarea românească. "Îmi place să mănânc atât de multe, de exemplu, pomana porcului, mămăligă, sarmalele îmi plac, dar nu aşa mult. Gătesc şi eu mâncare tradiţională din Dominicană", spune bărbatul. Care în timpul liber stă cu fetiţa şi cu soţia. "Ne petrecem timpul împreună. Îmi place să creez, să ascult muzică, să mă uit la documentare cu teoria conspiraţiei. Fetiţa noastră e foarte activă, face sport, dansuri, mă ocup de ea", spune fostul Războinic.

Fostul concurent de la Survivor are o fetiţă de care este foarte mândru

Cât despre prietenii pe care şi i-a făcut la filmările pentru "Survivor", ne-a povestit că păstrează legătura cu Musty, cu care se ştia dinainte, cu Mellina, cu Sorin, care îi e ca un frate, Roxana Ghiţă, Andrei, Maria Lungu, Marilena şi alţii.

"Am schimbat numerele de telefon şi cu Faimoşii, cu Simona Hapciuc, cu Majda, cu Zanni, cu Jador, cu Moroşanu", ne-a mai spus fostul concurent "Survivor".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272