REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Staţiunile balneare au nevoie de sprijinul statului

Staţiunile balneare au nevoie de sprijinul statului

Patronat:

Replica API 11 iunie 2014 | 00:00 433

Patronat:

Staţiunile balneare au nevoie de sprijinul statului

Staţiunile balneare riscă o blocare a investiţiilor, care va conduce implicit la degradarea acestora în următorii ani, dacă statul nu intervine cu facilităţi precum scutirea de taxe, spun oficialii patronatului din domeniu, care acuză autorităţile din turism şi că nu promovează sectorul balnear. "În momentul de faţă, jumătate dintre staţiunile balneare din România sunt dependente de biletele de odihnă şi tratament acordate de Casa Naţională de Pensii. Faptul că unele staţiuni sunt dependente de această piaţă le asigură o marjă de profit mică, care nu le permite să facă investiţii. Pe de altă parte, companiile din domeniu care au făcut investiţii importante înregistrează pierderi ca urmare a dobânzilor mari pe care le plătesc pentru creditele luate", a declarat Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear din România, citat de mediafax.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere