Statul își ia partea cu forța: Impozitul pe locuințe nu mai ține cont de preț, ci de cât de repede vinzi
Statul își ia partea cu forța: Impozitul pe locuințe nu mai ține cont de preț, ci de cât de repede vinzi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLegislația fiscală a vânzărilor imobiliare s-a întors, din nou, pe dos. În doar câțiva ani, regulile s-au schimbat suficient de abrupt încât proprietarii să nu mai știe nici ce datorează, nici de ce. Statul, însă, știe perfect ce vrea: mai mulți bani, mai repede, fără discuții. Iar noua formulă de impozitare a tranzacțiilor cu locuințe arată exact asta.

Cele mai noi modificări ale legii
Dacă până acum conta prețul de vânzare, statul a decis că banii care se încasează nu mai sunt un criteriu relevant. Cumpărători, vânzători, tranzacții sub sau peste 450.000 lei – toate intră în aceeași oală fiscală. Zero diferențiere, zero nuanțe. Tot ce contează este câți ani ai ținut locuința în proprietate. Atât. O simplificare brutală, dar foarte profitabilă pentru buget.

Intervalul de deținere a devenit noua armă fiscală. Nu ai ținut imobilul cel puțin trei ani? Atunci dai 3% din valoarea de vânzare, fără să conteze dacă vorbim despre o garsonieră modestă sau o vilă de lux. Ai depășit acest prag? Statul, “mărinimos”, îți ia doar 1%. Un procent mic, ce-i drept, dar aplicat oricărei sume, oricărui tip de locuință, fără excepție.
Asta înseamnă că, pentru prima dată în ultimii ani, impozitarea devine universală. O regulă rece, fără portițe și fără avantajele de odinioară pentru cei care vindeau locuințe ieftine. În trecut, sub 450.000 de lei, îți vedeai liniștit de bani. Acum, nici nu mai contează prețul. Statul își ia partea, indiferent cât ai muncit să ajungi acolo.

Tranzacțiile se închid la notar, iar impozitul se încasează pe loc, cu o eficiență mecanică. Nicio întârziere, nicio amânare, nicio discuție. Notarul reține, statul primește, vânzătorul pleacă mai sărac. Totul într-o singură semnătură.
Situații speciale. Cine nu plătește impozit
Există, desigur, câteva excepții atent calibrate. Nu pentru a ajuta oamenii, ci pentru a evita haosul juridic. În cazul coproprietății, fiecare plătește strict după cota deținută – sau, dacă actele sunt neclare, se consideră un “frățește” 50/50. Regulă simplă, aplicată cu sânge rece.

Moștenirile, mereu complicate, intră într-un regim special: perioada de deținere începe din momentul eliberării certificatului de moștenitor. Nu contează câți ani a locuit familia acolo, ce poveste are casa sau câte generații au trecut. Legea privește doar o dată pe hârtie – restul e irelevant.
Pentru locuințele noi, statul alege un reper la fel de pragmatic: recepția finală a construcției. Proces-verbal semnat, impozitabilitate activată. De la acel moment începe să curgă cronometrul celor trei ani care pot face diferența între 1% și 3%.

Nici imobilele neterminate nu scapă de rigorile fiscale. Dacă vinzi un proiect în construcție, statul nu așteaptă finalizarea lui ca să-și facă socotelile. Perioada de deținere pornește din ziua în care ai cumpărat terenul, indiferent dacă ai turnat sau nu o fundație. Banii trebuie calculați matematic, chiar dacă imobilul încă nu există fizic.
Una peste alta, noua legislație nu lasă nicio iluzie: statul vrea parte din orice tranzacție, indiferent de circumstanțe, istoric sau valoare. Prețul nu mai contează. Contează doar să plătești. Nimic nou sub soare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




