REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Statul român a decis cum împarte profitul istoric de 4,4 miliarde de lei al Hidroelectrica

Statul român a decis cum împarte profitul istoric de 4,4 miliarde de lei al Hidroelectrica

Ana Maria LIPAN 4 mai 2023 | 00:00 448

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România şi care a în luna iunie ar urma să deruleze oferta de vânzare de acţiuni (IPO) la Bursa de Valori Bucureşti, va distribui 90% din profitul istoric de 4,4 miliarde de lei din 2022 către cei doi acţionari – Ministerul Energiei cu o deţinere de 80% şi Fondul Proprietate cu 20%.

Statul roman a decis cum imparte profitul istoric de 4,4 miliarde de lei al Hidroelectrica

Cu alte cuvinte 3,9 miliarde de lei din rezultatul net al anului 2022 merg către cei doi acţionari, astfel că statul român va încasa 3,1 miliarde de lei iar Fondul Proprietatea aproximativ 781 mil. lei, se arată în decizia acţionarilor publicată pe site-ul companiei. Fondul a votat împotriva acestei decizii, potrivit zf.ro.

Statul roman a decis cum imparte profitul istoric de 4,4 miliarde de lei al Hidroelectrica

Pe lângă această sumă, cei doi acţionari vor primi şi 435 mil. lei sub forma rezultatului reportat reprezentând surplus din reevaluare. Pentru cea din urmă decizia dividendele trebuie plătite până la 29 septembrie 2023. Ambii acţionari au fost de acord. Pentru dividendele de 3,9 miliarde de lei termenul de plată este până la 16 iunie 2023. Pe ordinea de zi a AGA figura şi un punct cu privire la repartizarea în tranşe a dividendelor, respectiv 70% până pe 15 mai iar restul până pe 29 iulie, însă a fost respins de Ministerul Energiei. Cât despre profitul net al companiei, acesta este cel final, de 4,4 mld. lei, în creştere cu 400 mil. lei faţă de cel anunţat în raportul anual al Fondului Proprietatea.

Statul roman a decis cum imparte profitul istoric de 4,4 miliarde de lei al Hidroelectrica

Raportul pe 2022 al companiei de stat încă nu a fost publicat până la ora redactării acestei ştiri.
Fondul Proprietatea, prin KPMG, evaluează deţinerea de 20% la Hidroelectrica la aproximativ 11 mld. lei ceea ce înseamnă că întrega societate de stat este evaluată la aproximativ 55 mld. lei. ZF a scris recent că IPO-ul Hidroelectrica, prin care FP va vinde o parte din deţinere, ar urma să înceapă în această vară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere