Statul român redeschide ușa vechilor metehne. Vezi cine revine în conducerea unei mari companii de stat!
Statul român redeschide ușa vechilor metehne. Vezi cine revine în conducerea unei mari companii de stat!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDupă ani în care Hidroelectrica a fost exemplul miracol de companie de stat funcțională, Ministerul Energiei pare să fi apăsat frâna. În loc de continuitate și profesionalism, statul român readuce în prim-plan figuri dintr-un trecut politic obscur. Numirea lui Ion Ariton în Consiliul de Supraveghere al companiei e semnul unui potențial pas riscant înapoi – o decizie care miroase a nostalgie administrativă, nu a reformă. Decizia vine după ce acționarii de la Hidroelectrica au decis în aprilie anul curent, să revoce trei dintre cei șapte membri ai Consiliului de Supraveghere.
Trei nume, o decizie care zdruncină încrederea
Procedura de selecție pentru noii membri ai Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica s-a încheiat. Ministerul Energiei, acționar majoritar cu 80%, i-a propus pentru pozițiile din board pe Ion Ariton, Emil Merdan și Cătălin Vlăduț Popescu. Mandatele lor vor fi valabile până în martie 2027.
La prima vedere, pare o alegere decentă. Doi profesioniști tehnici, fără controverse, și... un fost ministru PDL cu un trecut care ar fi trebuit să-i recomande mai degrabă discreția, nu întoarcerea în prim-plan. Ion Ariton, deși nu ii contestăm experiența pentru această numire, este un personaj adus din epoca „Galei Bute”. El reapare acum în centrul uneia dintre cele mai profitabile companii românești de stat.
Cei care l-au recunoscut din perioada 2010–2012 își amintesc un ministru al Economiei prins între criza economică, austeritatea impusă de FMI și o reformă a companiilor de stat rămasă mai mult pe hârtie. Cei mai duri critici ai sai l-au descris drept un tehnocrat de vitrină, executând mecanic indicațiile venite de sus. O descriere mai moderata ar fi faptul ca a fost un ministru a cărui viziune a fost un pic mai greu de înțeles.
Umbra „Galei Bute“ și o reputație cu fisuri
Cazul „Gala Bute“ a fost momentul care a dezvăluit cum s-au finanțat, sub pretextul promovării, spectacole politice cu bani publici. În acel puzzle, Ion Ariton, ca ministru al Economiei, apărea în rolul celui care ar fi facilitat sponsorizările unor companii de stat – între care și Hidroelectrica, compania la care se întoarce.
Ion Ariton, Elena Udrea și Emil Boc
Deși a fost achitat definitiv și nu a fost inculpat în dosar, imaginea lui Ariton a rămas asociată cu acea perioadă neagra. Cu toate acestea, statul român pare dispus să ignore amintirile și să-i încredințeze un rol de supraveghere într-o companie care, ironic, a fost una dintre cele presate atunci să sponsorizeze gala.
Întrebarea logică este: ce semnal trimite statul când readuce într-o funcție de control un om a cărui reputație a fost deja contestată? Ce garanție oferă că Hidroelectrica nu va deveni, din nou, monedă de schimb într-un joc de influență politică?
Între performanță și spectrul recidivei politice
Sub conducerea recenta a lui Bogdan Nicolae Badea, Hidroelectrica a reușit ceea ce părea imposibil pentru o companie de stat: profituri record, investiții solide, listare la bursă, credibilitate internațională. A fost un model de guvernanță într-un peisaj dominat de clientelism.
Numirea lui Ariton vine însă ca o notă disonantă. Consiliul de Supraveghere nu este o structură decorativă: are rolul de a verifica legalitatea deciziilor Directoratului, de a aproba planurile de investiții și de a asigura coerența strategică. Cu alte cuvinte, este un filtru de control – iar un filtru compromis riscă să altereze tot mecanismul.

Deocamdată, ceilalți doi membri – Emil Merdan și Cătălin Vlăduț Popescu – pot asigura un minim echilibru tehnic. Dar decizia de a include un fost ministru marcat de controverse într-o poziție de verificare și conformitate transmite un mesaj periculos: că statul român nu învață niciodată cu adevărat din propriile greșeli.
Sinan Mustafa, președintele CA al Midia Năvodari, voia un post și-n conducerea Hidroelectrica
Reamintim că Sinan Mustafa, președintele Consiliului de Administrație al Midia Green Energy SA (fosta Uzina Midia Năvodari), care câștigă peste 30.000 de lei pe lună de la companii de stat și nu numai, aspiră și el la o poziție în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA. Și-a depus candidatura, în baza OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, însă i-a fost respinsă.
Sinan Mustafa nu s-a conformat și a demarat procedurile în vederea suspendării, respectiv anulării adresei prin intermediul căreia a fost anunțat că nu îndeplinește condițiile în vederea ocupării funcțiilor de membru în Consiliul de Supraveghere. Are termen la Curtea de Apel Constanța pe 27 noiembrie.
Hidroelectrica are nevoie, în această etapă, de continuitate, profesionalism și decizii coerente care să consolideze transparența și performanța obținute în ultimii ani. Orice revenire la practici administrative sau influențe politice care au caracterizat trecutul ar putea afecta încrederea publică și stabilitatea companiei. Într-un cadru instituțional matur, astfel de decizii ar fi analizate cu atenție și prudență, tocmai pentru a evita percepția unei posibile regresii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța .jpg)










.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)