REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Statutul partidului rezultat din fuziunea PNL-PDL a fost finalizat

Statutul partidului rezultat din fuziunea PNL-PDL a fost finalizat

Replica API 14 iulie 2014 | 00:00 398

Statutul partidului rezultat din fuziunea PNL-PDL a fost finalizat

Comisia mixtă PNL-PDL a finalizat proiectul de Statut al noului partid, rezultat din fuziunea celor două formaţiuni politice, urmând ca liderii PNL şi PDL să ia marţi decizia politică asupra acestuia, tema principală fiind cea a denumirii noului partid, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.

Reprezentanţii celor două partide au precizat că proiectul de Statut pentru partidul rezultat din fuziunea PNL-PDL a fost finalizat, iar decizia politică o vor lua liderii partidelor într-o nouă întâlnire care va avea loc marţi şi la care ar urma să participe inclusiv preşedintele PNL, Klaus Iohannis, şi preşedintele PDL, Vasile Blaga.

"Proiectul este finalizat, iar săptămâna asta se va încheia prin decizia politică a liderilor. În primul rând este vorba de denumire (a noului partid, n.r.) şi de semne. Restul este încheiat pentru tot ceea ce înseamnă organizare", au menţionat sursele citate de LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere