Ștefan Pleșa, de la Cernavodă, devansat cu 6 voturi, deşi aseară spunea că este câştigător
Ștefan Pleșa, de la Cernavodă, devansat cu 6 voturi, deşi aseară spunea că este câştigător
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAseară, candidatul PSD la Primăria Cernavodă, Ştefan Pleşa, anunța că a câştigat primăria. Numai că, numărătoare a fost reluată, din pricina unor nereguli depistate, între candidatul PSD și cel al PNL fiind o diferență de 4-6 voturi, iar acum nu se știe sigur dacă reprezentantul PSD va câștiga.
„Am fost sesizați că la secția 284 nu le ies socotelile celor din secția de votare. Am venit să constatăm care sunt neregulile. Am constatat că cei din secția de votare aveau un alt număr de participanți la vot, cei care semnase pe listele electorale permanentă mai mic față numărul de buletine pentru primar. S-a dovedit a fi o eroare de calcul și o numărătoare greșită, din cauza oboselii, în schimb am făcut sesizare către BEJ și, în continaure, se reia numărătoare pentru consiliu local , unde s-au găsit alte nereguli, sperăm să află care sunt acestea, dar și pentru consiliul județean să se reia numărătoarea și sperăm că pentru primar se va proceda la fel“, a spus Robert Nicolau, candidat PSD la CL. La secția 284 au votat 778 de persoane.
Update:
Pentru Consiliu local, s -au găsit 2 buletine în plus, față de numărul persoanelor care au votat, efectiv. De la consiliu județean, 3 minus. „O să vedem în ce măsură afectează rezultatul final. o să mergem la sediul biroului de circumscripție, la final, o să vedem. La primar totul e în regulă“ a declarat procurorul Parchetului Judecătoriei, Stanci Mihai Alexandru, care este și președintele Biroului de circusmpscripție 5 Cernavodă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News