REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Steven Spielberg își vinde iahtul! Suma colosală pe care o cere pentru ambarcațiune

Steven Spielberg își vinde iahtul! Suma colosală pe care o cere pentru ambarcațiune

Replica API 20 mai 2021 | 00:00 872

Cineastul american Steven Spielberg a scos la vânzare iahtul de lux Seven Seas pentru aproximativ 160 de milioane de dolari.

Steven Spielberg

Starului de la Hollywood i-a fost livrată ambarcaţiunea cu lungime de 85 de metri şi peste 14 metri lăţime, executată pe comandă, în 2010, scrie click.ro.

După un deceniu şi după ce au apărut în 2015 informaţii că el a comandat un iaht şi mai mare, Seven Seas este scos la vânzare pentru 131 milioane de euro (circa 160 milioane de dolari).

Seven Seas a fost construit, după indicaţiile precise ale proprietarului, de şantierul olandez Oceano, iar designul interior şi decorul au fost semnate de Nuvolari & Lenard şi Molly Isaksen.

Ambarcaţiunea cu patru punţi are dimensiunile unei case din Beverly Hills şi poate găzdui 15 - 20 de oameni în şapte cabine.

Iahtul atinge o viteză maximă de 19,5 noduri şi are un echipaj format din 28 de persoane.

Între facilităţile oferite se numără o piscină, două centre spa, un lift, 17 televizoare, plus o cameră de proiecţii, un sistem de securitate bazat pe camere video şi un sistem inteligent care controlează sistemele audio-video, iluminatul, temperatura interioară şi ferestrele.

Seven Seas, observat anul trecut în Gibraltar, este înregistrat în insulele Cayman şi dispune de asemenea de trei bărci.

Spielberg şi-a botezat iahtul în semn de omagiu adus celor şapte copii ai lui şi soţiei sale, fosta actriţă Kate Capshaw.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272