REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Steven Yeun şi Robert Pattinson vor juca în noul thriller SF al regizorului Bong Joon Ho

Steven Yeun şi Robert Pattinson vor juca în noul thriller SF al regizorului Bong Joon Ho

Replica API 12 iulie 2022 | 00:00 582

Actorul Steven Yeun, protagonistul filmului "Minari" şi unul dintre starurile serialului "The Walking Dead", a fost distribuit alături de britanicul Robert Pattinson în următorul film al cineastului sud-coreean Bong Joon Ho, scenaristul şi regizorului lungmetrajului "Parasite", informează site-ul revistei Variety.

Sursa foto: The Walking Dead / Facebook

Noul film, produs de Warner Bros, nu are deocamdată un titlu şi va fi un thriller SF inspirat din romanul "Mickey7" scris de Edward Ashton.

Acest proiect cinematografic îi va reuni pe Steven Yeun şi Bong Joon Ho, care au colaborat prima dată la filmul "Okja", lansat de Netflix în 2017, citează Agerpres.

Potrivit editurii St. Martin Press, viitorul thriller SF ar putea fi descris ca o combinaţie între "The Martian" şi "Dark Matter". Romanul "Micky7" prezintă povestea unui "dispensabil" - un angajat de unică folosinţă trimis într-o expediţie cu echipaj uman pentru a coloniza planeta îngheţată Nilfheim şi care refuză să îi permită clonei sale înlocuitoare, Mickey8, să îi ia locul. Detaliile despre intriga filmului nu au fost deocamdată confirmate şi nu este clar cât de mult va respecta textul original regizorul Bong Joon Ho, care va scrie şi scenariul peliculei.

Alături de Steven Yeun şi Robert Pattinson, din distribuţia viitorului film vor face parte şi actorii Mark Ruffalo, Toni Collette şi Naomi Ackie. Robert Pattinson va interpreta personajul principal.

"Mickey7" va fi primul lungmetraj ce va fi regizat de Bong Joon Ho după thrillerul cu accente de comedie neagră "Parasite" (2019), care a devenit filmul cu cele mai mari încasări din istoria box-office-ului sud-coreean şi, totodată, primul film realizat în altă limbă decât engleza care a câştigat premiul Oscar la categoria "cel mai bun lungmetraj". Cineastul asiatic este cunoscut şi pentru regia altor producţii de succes, precum "Snowpiercer", "The Host" şi "Barking Dogs Never Bite".

Steven Yeun va putea fi văzut în curând pe marile ecrane în thrillerul "Nope", regizat de Jordan Peel, în care starul american de origine asiatică joacă alături de Daniel Kaluuya şi Keke Palmer, precum şi în comedia "Beef", produsă de Netflix.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272