REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Studiu: 'Bacteriile din tumori ajută celulele canceroase în procesul de metastază'

Studiu: 'Bacteriile din tumori ajută celulele canceroase în procesul de metastază'

Replica API 11 aprilie 2022 | 00:00 671

Un studiu recent, condus de oameni de ştiinţă din China, a constatat că bacteriile prezente în celulele tumorale contribuie la relocarea cancerului, în procesul de metastază, şi promovează supravieţuirea acestora în cursul progresiei tumorii, informează agenţia Xinhua, citată de stiripesurse.ro.

Un grup de cercetători de la Laboratorul Westlake de Ştiinţe ale Vieţii şi Biomedicină a descoperit că bacteriile din celulele tumorale le-ar putea deturna şi creşte puterea în faţa stresului mecanic din fluxul sanguin.

"Studiul nostru dezvăluie că acel comportament al celulelor canceroase este controlat de asemenea de microbii care se ascund în interiorul tumorilor, dintre care majoritatea au fost consideraţi iniţial sterili", a declarat autorul principal al studiului, Cai Shang.

Alături de colaboratorii săi, Cai Shang a utilizat un model de şoareci cu tumoare mamară şi cantităţi semnificative de bacterii vii în interiorul celulelor - similar cancerului mamar la om.

Bacteriile din ţesutul canceros sunt de aproximativ 10 ori mai numeroase comparativ cu cele din ţesutul mamar normal, potrivit studiului publicat joi în jurnalul ştiinţific Cell, potrivit Agerpres.

Cercetătorii au descoperit că microbii pot călători prin sistemul circulator alături de celulele canceroase, iar acele bacterii-pasager sunt capabile să regleze reţeaua de actină celulară, o proteină care participă în numeroase tipuri de mişcări ale celulelor, inclusiv în contracţia musculară.

Studiul a demonstrat de asemenea că acei microbi s-au specializat în relocarea celulelor canceroase, în loc să afecteze carcinomul în zona iniţială.

"O singură doză de bacterii injectată în tumoarea mamară poate face ca o tumoare care iniţial metastazează doar rareori să înceapă să metastazeze", a spus Cai Shang.

Cercetătorii au injectat apoi antibiotice în sângele şoarecilor pentru a elimina în mod specific bacteriile tumorale. Ei au descoperit că tumoarea nu s-a micşorat, însă metastazele pulmonare au scăzut vizibil.

De asemenea, prin injectarea acestor microbi înapoi în corpul şoarecilor, metastazele au crescut considerabil, conform studiului.

Celulele tumorale din fluxul sanguin tind să moară sub influenţa unui stres mecanic numit "stres de forfecare", însă microbii din interior le pot face mai puternice, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Studiul nu a oferit o explicaţie pentru modul în care bacteriile reuşesc să invadeze şi să prospere în celulele tumorale, ajungându-se la un astfel de mutualism.

Cercetătorii au notat că un alt studiu ar putea oferi un indiciu pentru o nouă strategie de administrare adecvată a antibioticelor pentru tratamentul oncologic. În prezent, aceste constatări nu dovedesc că o astfel de utilizare a antibioticelor în timpul tratamentului oncologic aduce beneficii pacienţilor, a subliniat Cai Shang.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212