REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Studiu: Bărbații suferă de o formă mai gravă de COVID-19 iar probabilitatea de deces e dublă

Studiu: Bărbații suferă de o formă mai gravă de COVID-19 iar probabilitatea de deces e dublă

Replica API 30 aprilie 2020 | 00:00 2111

Sursa foto: Getty Images

Rata de mortalitate provocată de COVID-19 în rândul bărbaţilor este de două ori mai mare decât cea a femeilor, potrivit unui studiu realizat în China, care constată totuşi că ambele sexe au aceleaşi probabilităţi de a contracta coronavirusul, relatează miercuri EFE, citată de digi24.ro.

Aceasta este principala concluzie a unui studiu publicat de revista Frontiers in Public Health, care analizează diferenţele ce există între pacienţii bărbaţi şi femei şi care a ajuns la concluzia că bărbaţii de vârstă mai înaintată ar putea avea nevoie de îngrijiri suplimentare şi de un acces mai rapid la terapie intensivă, potrivit Agerpres.

Potrivit studiului, atât bărbaţii cât şi femeile au aceleaşi probabilităţi de a contracta virusul, însă bărbaţii sunt mai predispuşi la efectele severe ale bolii şi la deces.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii de la spitalul Tongren din Beijing (China) au analizat un ansamblu de date colectate de la 43 de pacienţi cu COVID-19 pe care îi trataseră ei înşişi şi datele de la 1.056 de persoane disponibile în registrele publice; au fost de asemenea incluse datele de la 524 de pacienţi infectaţi cu SARS în 2003 (cele două coronavirusuri aflate în spatele acestor boli sunt similare).

"La începutul lunii ianuarie am observat că numărul bărbaţilor care decedau de COVID-19 părea mai mare decât cel al femeilor", a declarat Jin-Kui Yang, medic la acest spital din Beijing. Atunci a apărut întrebarea dacă bărbaţii sunt mai susceptibili să contracteze sau să moară de această boală.

Între pacienţi, cercetătorii au confirmat că persoanele în vârstă şi care aveau şi alte comorbidităţi aveau probabilităţi mai mari de deces.

Din datele pacienţilor cu COVID-19 examinate, peste 70% dintre decese s-au înregistrat în rândul bărbaţilor, ceea ce înseamnă, potrivit lui Yang, că bărbaţii au o rată de mortalitate de aproape 2,5 ori mai mare decât cea a femeilor.

În ansamblul datelor pacienţilor infectaţi cu SARS în 2003, cercetătorii au găsit o tendinţă similară, cu o rată a mortalităţii semnificativ mai mare în rândul bărbaţilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tot cu manipularile ati ramas?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218