REPLICA ONLINE CONSTANTA

12° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
12° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Studiu: Organele corpului au propriul ritm de îmbătrânire

Studiu: Organele corpului au propriul ritm de îmbătrânire

Replica API 11 martie 2022 | 00:00 464

Oamenii îmbătrânesc în mod constant, însă fiecare organ are propriul ritm, conform unui studiu publicat miercuri în jurnalul Cell Reports, care a constatat că în corpul uman există mai multe "ceasuri", relatează agenţia Xinhua, citată de stiripesurse.ro.

O echipă internaţională condusă de oameni de ştiinţă din China a măsurat diferitele vârste biologice ale organelor umane.

Deşi greutatea corporală sănătoasă şi condiţia fizică bună par să aibă un impact pozitiv, cercetătorii au descoperit că vârstele biologice ale diferitelor organe şi sisteme nu sunt întotdeauna sincronizate.

În prezenţa unei microflore mai diversificate, sistemul intestinal este mai tânăr, potrivit studiului. Acest lucru, însă, are un impact negativ asupra îmbătrânirii rinichilor. Conform cercetătorilor, o diversitate mai mare de specii din microflora intenstinală determină rinichii să lucreze mai mult, potrivit Agerpres.ro.

O astfel de inconsecvenţă demonstrează existenţa mai multor "ceasuri" în corp, potrivit studiului.

Pentru acest studiu, oamenii de ştiinţă au recrutat 4.066 de voluntari - 52% femei şi 48% bărbaţi - cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, din Shenzhen, China, cărora le-au fost recoltate probe pentru analize şi le-a fost evaluată condiţia fizică.

"Am utilizat indicatori biologici ce pot fi identificaţi din probe de sânge şi fecale, plus unele măsurători realizate în urma unei examinări corporale de rutină", a explicat Xu Xun, coautor al studiului, de la Institutul de Genomică din Beijing şi proiectul GeneBank din Shenzhen.

Cercetătorii au evaluat 403 caracteristici, precum metabolismul şi imunitatea, pe care le-au împărţit în nouă categorii: inimă, rinichi, ficat, sex, ten, nutriţie, imunitate, condiţie fizică şi microfloră intestinală.

Ei au dezvoltat ulterior un indice al ratei de îmbătrânire pentru a corela diferite sisteme ale corpului înainte de a împărţi voluntarii în două categorii, cei cu un ritm mai rapid de îmbătrânire şi cei cu un ritm mai lent, comparativ cu vârsta lor cronologică.

Potrivit studiului, unele persoane supraponderale pot prezenta o rată de îmbătrânire mai rapidă, asociată metabolismului lor, în timp ce alte persoane pot avea o rată de îmbătrânire mai rapidă la nivelul ficatului.

Aceste constatări ar putea fi utilizate drept ţinte pentru intervenţii în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate, precum şi pentru încetinirea procesului de îmbătrânire în viitor, au indicat cercetătorii.

Cercetătorii intenţionează să monitorizeze în mod regulat participanţii la acest studiu pentru a valida concluziile. Totodată, tehnologia de analiză la nivel celular va fi folosită pentru a evalua mai detaliat procesul de îmbătrânire.

Variaţia de la celulă la celulă în cazul unui individ vârstnic ar putea dezvălui informaţii importante cu privire la eterogenitatea în cadrul tipurilor de celule şi a ţesuturilor, oferind astfel informaţii cu privire la mecanismele de îmbătrânire, declarat Claudio Franceschi de la Universitatea Lobachevsky din Rusia, coautor al studiului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212