REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
11.1° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

SUA: Aterizare de urgenţă a unui Boeing 737 MAX într-un zbor fără pasageri

SUA: Aterizare de urgenţă a unui Boeing 737 MAX într-un zbor fără pasageri

Replica API 28 martie 2019 | 00:00 371

Un avion Boeing 737 MAX al companiei americane Southwest, care se îndrepta marţi spre California, s-a confruntat cu o problemă de motor fiind obligat să aterizeze de urgenţă la Orlando (Florida), a anunţat Agenţia federală a aviaţiei din Statele Unite (FAA), transmite AFP.

"Avionul a făcut drum întors şi a aterizat fără probleme la Orlando", a informat FAA.

Niciun pasager nu se afla la bordul aparatului care se îndrepta spre Victorville, în California, pentru a fi parcat.

La 13 martie, FAA a blocat la sol întreaga flotă de 737 MAX după două accidente sângeroase petrecute în câteva luni, dar permite ca avioanele să zboare fără pasageri de la un aeroport la altul pentru a fi depozitate.

FAA a adăugat că a demarat o anchetă în legătură cu acest incident.

La rândul său, compania Southwest a precizat că avionul s-a confruntat cu o problemă la unul dintre motoare "la puţin timp după decolare". "Echipajul a urmat protocolul şi a aterizat în siguranţă pe aeroport" cu puţin înainte de orele 15.00 (19.000 GMT), a adăugat un purtător de cuvânt, subliniind că avionul vă fi transportat spre uzina de întreţinere de la Orlando pentru a fi verificat.

La 10 martie, zborul ET302 de la Addis Abeba la Nairobi s-a prăbuşit la câteva minute după ce a decolat din capitala etiopiană, provocând moartea a 157 de persoane. La sfârşitul lunii octombrie, 189 de persoane au fost ucise când un 737 MAX 8 al companiei indoneziene low-cost Lion Air s-a prăbuşit în Marea Java.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468