REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

SUA au lovit puternic în Orientul Mijlociu: Conflictul care a stârnit o furtună la Casa Albă

SUA au lovit puternic în Orientul Mijlociu: Conflictul care a stârnit o furtună la Casa Albă

Robert NENCIU 19 aprilie 2025 | 00:00 644

Atacuri ale SUA asupra unui port pentru combustibil din Yemen au provocat moartea a cel puţin 38 de persoane, joi, afirmă presa controlată de Houthi, aceasta fiind una dintre cele mai sângeroase zile de când Statele Unite şi-au început atacurile asupra militanţilor sprijiniţi de Iran, scrie Reuters, conform News.ro.

SUA au lovit puternic in Orientul Mijlociu: Conflictul care a starnit o furtuna la Casa Alba

SUA a promis că nu va opri atacurile pe scară largă începute luna trecută, în cadrul cele mai mari operaţiuni ale sale în Orientul Mijlociu de la preluarea mandatului de către Donald Trump, în ianuarie, decât dacă Houthi opresc atacurile asupra navelor comerciale din Marea Roşie.

Al Masirah TV a afirmat că alte 102 persoane au fost rănite în atacurile de joi asupra portului de combustibil din vest Ras Isa, pe care armata SUA l-a vizat pentru a elimina o sursă de combustibil pentru gruparea militantă Houthi.

Răspunzând unei solicitări a Reuters de a comenta numărul victimelor oferit de Houthi şi a oferi propriile estimări, Centrul de Comandă al SUA a afirmat că nu are alte declaraţii în afară de anunţul atacurilor.

”Obiectivul acestor atacuri a fost de a degrada sursa de putere economică a Houthi, care continuă să exploateze şi provoacă multă durere compatrioţilor lor”, a arătat acesta, într-o postare pe reţeaua X.

Zeci de drone și rachete lansate de Houthi ca protest față de războiul din Gaza

Din noiembrie 2023, Houthi au lansat zeci de drone şi atacuri cu rachete asupra navelor care tranzitează, afirmând că vizau nave care au legătură cu Israelul, ca protest faţă de războiul din Gaza.

Ei au oprit atacurile asupra coridoarelor comerciale în timpul unei încetări a focului în Gaza, de două luni. Deşi au promis să îşi reia atacurile după ce Israelul şi-a înnoit asaltul în Gaza, luna trecută, ei nu au revendicat niciunul de atunci.

În martie, atacuri ale SUA care au durat două zile au ucis peste 50 de persoane, au afirmat oficiali Houthi.

Jeffrey Goldberg află cu două ore înainte despre atacurile SUA în Yemen

Redactorul-şef al revistei The Atlantic, Jeffrey Goldberg, a aflat că Statele Unite vor bombarda ținte Houthi în Yemen pe 15 martie, cu două ore înainte ca primele bombe să explodeze, din cauza unei gafe a Casei Albe.

Goldberg scrie că l-a contactat pe Waltz pe Signal la 11 martie şi a fost invitat să intre pe ”canal”, intitulat ”Houthi PC small group” (mic grup PC huthi) două zile mai târziu, pe 13.

Statele Unite au bombardat Yemenul la 15 martie, iar administraţia Trump a revendicat faptul că a ”eliminat” mai mulţi lideri huthi susţinuţi de Iran, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere