REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

SUA au suspendat deciziile privind azilul, după ce doi membri ai Gărzii Naţionale au fost împuşcaţi, la Washington

SUA au suspendat deciziile privind azilul, după ce doi membri ai Gărzii Naţionale au fost împuşcaţi, la Washington

A.F. 29 noiembrie 2025 | 15:55 381

Statele Unite au suspendat toate deciziile privind azilul, după ce doi membri ai Gărzii Naţionale au fost împuşcaţi la Washington, unul dintre ei murind ulterior. Măsura, anunţată de Serviciul de Cetăţenie şi Imigrare şi urmată de o nouă serie de restricţii decise de preşedintele Donald Trump, vizează verificări suplimentare ale străinilor şi revizuirea „cărţilor verzi” emise pentru cetăţenii din ţări considerate cu risc, potrivit Agerpres.

SUA au suspendat deciziile privind azilul, dupa ce doi membri ai Garzii Nationale au fost impuscati, la Washington

„USCIS a oprit toate deciziile privind azilul până când ne putem asigura că fiecare străin este verificat şi revizuit în cea mai mare măsură posibilă”, a scris directorul USCIS, Joseph Edlow, pe platforma X.

Cu o zi mai devreme, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat o oprire completă a admiterilor în ţară pentru toate persoanele din „ţările lumii a treia”, fără a specifica la ce state se referă sau modul în care va fi implementată măsura.

În aceeaşi zi, administraţia sa a declarat că va revizui „cărţile verzi” (prin care străinilor li se acordă drept de rezidenţă şi de muncă în SUA – n.r.) emise tuturor cetăţenilor din ţări „care prezintă îngrijorare”. Printre cei afectaţi de măsură se numără afgani, precum şi persoane din alte 18 ţări, cum ar fi Iran, Libia, Somalia, Yemen, Cuba şi Venezuela.

Miercuri, doi membri ai Gărzii Naţionale au fost împuşcaţi la doar câteva străzi distanţă de Casa Albă, dintre care unul a murit din cauza rănilor, în timp ce al doilea soldat rămâne în stare critică. Suspectul atacator, un afgan care a intrat în SUA în 2021, a fost reţinut. Motivul atacului rămâne necunoscut.

În urma incidentului, Trump a dat vina pe refugiaţi pentru problemele sociale ale ţării, scrie dpa. Grupurile pentru drepturile omului au avertizat împotriva exploatării politice a atacului.

Aproape 1,5 milioane de solicitanţi de azil aşteptau un răspuns la cererile lor în decembrie 2024, conform celor mai recente statistici ale organizaţiei American Immigration Council (AIC), citate de EFE, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere