REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.9° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

SUA: Autorul atacului din apropiere de Chicago "a luat serios în considerare" un al doilea atac

SUA: Autorul atacului din apropiere de Chicago "a luat serios în considerare" un al doilea atac

Replica API 6 iulie 2022 | 00:00 1109

Tânărul bărbat acuzat că a deschis focul luni asupra mulţimii care asista la defilarea de ziua naţională a SUA la Highland Park, în apropiere de Chicago, "a luat în mod serios în considerare" un al doilea atac la Madison, în statul vecin Wisconsin, a transmis miercuri poliţia, potrivit AFP şi EFE.

Robert Crimo

Robert Crimo, în vârstă de 21 de ani, a recunoscut în faţa anchetatorilor că, după atac, a fugit cu maşina la Madison, unde "a văzut alte celebrări" şi "a luat în mod serios în considerare să folosească arma pe care o avea în maşină pentru a comite un alt atac", a declarat Christopher Covelli, de la poliţia din Highland Park, citează Agerpres.

Acest al doilea atac nu era planificat, spre deosebire de primul, care fusese pregătit de mai multe săptămâni, a subliniat poliţistul.

Tânărul a deschis focul luni asupra mulţimii, de pe acoperişul unui magazin, în momentul în care începea defilarea, omorând şapte persoane şi rănind alte 30.

După arestarea sa, care s-a produs luni seară în apropiere de Chicago, el a fost interogat de poliţia din Highland Park şi "le-a furnizat anchetatorilor o declaraţie voluntară prin care şi-a recunoscut actele", a afirmat procurorul adjunct Ben Dillon, în timpul unei intervenţii prin videoconferinţă în faţa unui judecător.

Date fiind acuzaţiile, judecătorul Theodore Potkonjak a refuzat o eliberare sub cauţiune, în timp ce suspectul a rămas impasibil în timpul înfăţişării sale în instanţă.

Într-o conferinţă de presă care a urmat, procurorul Eric Rinehart nu a dorit să speculeze asupra mobilului crimelor.

Robert Crimo este inculpat pentru şapte crime şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de eliberare condiţionată.

El urmează să compară în faţa unui alt judecător de la tribunalul din Waukegan la 28 iulie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa-i dai pumni numai in muia aia de avorton!
0
0
uitate si la ...fata lui!
1
0
putini a omorat
0
0
acestui avorton ???
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212