SUA: Chelsea Manning trimisă din nou în închisoare
SUA: Chelsea Manning trimisă din nou în închisoare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestChelsea Manning
Un judecător federal a dispus joi trimiterea după gratii a fostei analiste militare americane Chelsea Manning pentru ''ultraj la adresa justiţiei'', deoarece a refuzat să răspundă la întrebările privind fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, relatează AFP.
Această figură simbolică pentru persoanele transgender "a fost încarcerată" la finalul unei audieri în faţa unei instanţe din Alexandria, în apropiere de Washington, a declarat Andrew Stepanian, purtător de cuvânt al apărătorilor ei.
Judecătorul Anthony Trenga a adăugat că este pasibilă de o amendă de 500 de dolari pe zi dacă refuză să coopereze după 30 de zile de detenţie şi de 1.000 de dolari pe zi după 60 de zile de închisoare.
Chelsea Manning a petrecut deja şapte în închisoare pentru sustragerea şi transmiterea către WikiLeaks, în 2010, a circa 750.000 de cablograme diplomatice şi informaţii militare, a căror publicare au pus SUA într-o situaţie jenantă.
Ea a fost trimisă după gratii, la 8 martie, pentru că a refuzat să depună mărturie în faţa unui mare juriu format pentru a-l ancheta pe Julian Assange, denunţând o procedură "opacă" şi puţin democratică.
Un instrument-cheie al sistemului de justiţie american, aceste grupuri de cetăţeni sunt înfiinţate în cele mai grave cazuri penale şi sunt însărcinate să ancheteze în condiţii de maximă confidenţialitate.
Chelsea Manning a fost eliberată în urmă cu o săptămână din motive tehnice, marele juriu care urma să o audieze aflându-se la încheierea mandatului. Dar un nou colectiv de cetăţeni tocmai a fost format prin tragere la sorţi pentru a continua ancheta.
Joi, ea a refuzat din nou să participe la lucrările acestuia. "Nu voi renunţa la principiile mele, aş prefera să mor efectiv de foame decât să îmi schimb părerea", a declarat Chelsea Manning în faţa judecătorului Trenga. Magistratul i-a răspuns că nu este nimic "dezonorant" să îşi îndeplinească datoria sa de cetăţean.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
24° Constanța 







.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)


