REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

SUA: Legenda muzicii country Loretta Lynn a murit la vârsta de 90 de ani

SUA: Legenda muzicii country Loretta Lynn a murit la vârsta de 90 de ani

Redacție 6 octombrie 2022 | 00:00 216

Loretta Lynn, o fată de miner devenită una dintre cele mai mari vedete ale muzicii country din Statele Unite, a decedat marţi la vârsta de 90 de ani, a anunţat familia ei pe Twitter, potrivit Reuters.

Loretta Lynn

Lynn a murit în locuinţa sa din Hurricane Mills, Tennessee, a precizat familia într-o declaraţie, citează Agerpres.

"Iubita noastră mamă, Loretta Lynn, s-a stins în pace în această dimineaţă de 4 octombrie, în somn, acasă, la iubita ei fermă din Hurricane Mills", se arată în declaraţia familiei.

În lumea dominată de bărbaţi a muzicii country din anii '60 şi '70, Lynn şi-a construit o reputaţie de feministă "dintr-o bucată", suficient de îndrăzneaţă şi de talentată pentru a-şi scrie propriile cântece.

Într-un interviu, Lynn a declarat că 14 dintre cântecele sale au fost interzise de posturile de radio. "Nu am fost prima femeie din muzica country", a declarat ea revistei Esquire în 2007. "Am fost doar prima care m-am ridicat şi am spus ceea ce gândeam, despre ce era viaţa. Celorlalte le era frică să o facă", a explicat ea.

Potrivit site-ului său, Lynn a avut peste 50 de hituri în Top 10.

Artista a câştigat trei premii Grammy - unul pentru piesa "After The Fire Is Gone" cu partenerul său de duet Conway Twitty şi două în 2004 pentru munca depusă la albumul "Van Lear Rose", o colaborare cu rockerul Jack White de la White Stripes.


Autobiografia din 1976 a lui Lynn, "Coal Miner's Daughter", a intrat pe lista bestseller-urilor de la New York Times, iar Sissy Spacek a câştigat un Oscar pentru interpretarea cântăreţei în filmul cu acelaşi nume bazat pe carte.

În 2003, Lynn a primit un premiu Kennedy Center pentru contribuţia la cultura americană, iar în 2010, un premiu Grammy pentru întreaga carieră. Trei ani mai târziu, preşedintele Barack Obama i-a înmânat Medalia Prezidenţială a Libertăţii.

Vedeta a suferit un accident vascular cerebral în mai 2017, la puţin peste două săptămâni după ce îşi sărbătorise cea de-a 85-a aniversare şi o fractură de şold în ianuarie 2018.

În 2021, cu o lună înainte de a împlini 89 de ani, a lansat albumul "Still Woman Enough", care include reînregistrări şi piese noi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272