rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 12 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

SUA - Mai mulţi morţi după ce două avioane s-au ciocnit în aer deasupra unui lac

Două persoane au murit şi alte şase sunt date dispărute după ce două avioane s-au ciocnit în aer deasupra lacului Coeur d´Alene din statul american Idaho, informează Reuters, citând o declaraţie făcută de poliţia locală duminică seara, scrie Agerpres.

"Potrivit relatărilor iniţiale, în cele două avioane se aflau în total opt pasageri şi membri ai echipajului, însă această informaţie este încă în curs de verificare. La momentul acesta nu credem că există supravieţuitori", a precizat biroul şerifului din comitatul Kootenai. Printre victime se află şi copii.

Anchetatorii nu au stabilit deocamdată cauza coliziunii.

Avioanele s-au scufundat la circa 39 de metri sub apă după ce s-au prăbuşit în lac, se adaugă în declaraţia citată.

Potrivit media locale, Administraţia Federală pentru Aviaţie şi Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor investighează coliziunea, iar unul dintre avioanele implicate ar fi fost un Cessna 206.

marţi, 7 iulie 2020627
Comentarii

00si eu(7 iul 09:42)
Nasol. Sa faca domle odata autostrazile alea, ca cad din lake in puz. Inadmisibil.
mai mult...Mapamond
12 aug 00:00MapamondSUA: Administraţia Trump ar putea interzice intrarea în ţară a cetăţenilor americani suspecţi de infectare cu coronavirus

Administraţia preşedintelui Donald Trump analizează o măsură prin care să împiedice revenirea în SUA a...207

12 aug 00:00MapamondChina prelungeşte cu un an mandatul parlamentului din Hong Kong187
12 aug 00:00MapamondJustiţia britanică a decis că poliţia utilizează ilegal recunoaşterea facială196
12 aug 00:00MapamondCoronavirus: OMS atenţionează că vaccinul rusesc trebuie evaluat în privinţa eficacităţii şi siguranţei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a primit cu prudenţă vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin...188

12 aug 00:00MapamondVladimir Putin: Rusia a aprobat primul vaccin pentru COVID-19208
12 aug 00:00MapamondInformaţiile eronate legate de coronavirus, responsabile de mii de decese234
12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Intensificare a epidemiei în Spania. Mai multe state impun carantina persoanelor venite din această ţară

La şase săptămâni după ce a rezistat primului asalt al epidemiei de COVID-19, Spania se află din nou într-o...189

12 aug 00:00MapamondCel mai mare laborator de cocaină din Olanda, descoperit de poliţie. 17 persoane au fost arestate215
12 aug 00:00MapamondChina - Prezenţa coronavirusului, descoperită pe ambalaje de fructe de mare210
12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Mexicul depăşeşte pragul de 53.000 de decese. Columbia trece de 13.000

Bilanţul deceselor cauzate în Mexic de noul coronavirus a depăşit pragul de 53.000, Ministerul Sănătăţii...187

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Finlanda impune izolarea obligatorie de 14 zile oricărui nou sosit din 'ţări cu risc'191
12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie raportează 816 contagieri şi 8 decese asociate COVID-19184
Vremea
27.1°27.1° - 27.5° miercuri, 12 august 2020
ConstanțaUmiditate: 46%
Vânt: 4.38 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
12 aug 00:00SportŞahtior Doneţk şi FC Sevilla s-au calificat în semifinalele Ligii Europa, după ce au eliminat pe FC Basel şi Wolverhampton

Echipa Şahtior Doneţk s-a calificat în semifinalele Ligii Europa, după ce a învins, marţi, la Gelsenkirchen, cu...266

12 aug 00:00SportAmicale pentru Universitatea Craiova înaintea campaniei europene - Viktoria Plzen va fi unul dintre adversari

Universitatea Craiova va disputa două meciuri amicale în stagiul de pregătire din Austria, iar Viktoria Plzen va fi...200

12 aug 00:00SportSerena Williams s-a calificat în turul doi la Lexington

Serena Williams a obţinut o victorie în trei seturi la revenirea în circuit după epidemia de coronavirus, ea...246

12 aug 00:00SportAtletism: Organizatorii aşteaptă 2.000 de participanţi la un concurs de 'alergare virtuală'

Organizatorii competiţiei de alergare stradală UNIQA Asigurări Bucharest Family&10K au anunţat, marţi, într-o...219

Local
12 aug 18:13LocalMinor din Medgidia, REȚINUT pentru complicitate la TÂLHĂRIE calificată

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă...505

12 aug 18:12LocalVÂRSTNIC TÂLHĂRIT într-o scară de bloc pentru un TELEFON mobil

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă...630

12 aug 18:12LocalIntervenţie în Eforie Sud, o ţeavă de gaz a fost spartă

394

12 aug 18:15LocalINCENDIU DE PROPORŢII la o UZINĂ VIDEO

Militarii din cadrul detaşamentului de pompieri Tulcea au fost solicitaţi să intervină, marţi, 11 august, în...916

12 aug 18:14LocalFemeie, de 64 de ani, depistată băută la volan de polițiștii constănțeni

Ieri, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat o femeie, de 64 de ani,...817

12 aug 18:14LocalRAZII în COSTINEȘTI!

Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești, la data de 10 august a.c., în intervalul orar 17.00-19.00, cu...634

12 aug 18:43LocalIRANIAN dat în urmărire internațională pentru FRAUDĂ fiscală, REȚINUT la Constanța

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au depistat la începutul săptămânii un cetățean iranian, de 40...605

12 aug 00:17LocalCine trebuie să fie testat cu prioritate pentru coronavirus

INSP a actualizat definițiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus și recomandă testarea cu...801

12 aug 00:17Local„Seri de Café-Concert“ a debutat în Piața Ovidiu din Constanța

924

Politică
12 aug 00:00PoliticăCostel Alexe: La Miroslava vom face primul parc industrial pentru cercetare-inovare şi pregătire profesională duală

Ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, liderul PNL Iaşi, a declarat, marţi, că parcul industrial de...242

12 aug 00:00PoliticăA murit fostul preşedinte al Senatului Oliviu Gherman

"A murit, la 90 de ani, Oliviu Gherman. Un intelectual, un om desăvârşit. Personalitate inteligentă, calmă. Un...298

12 aug 00:00PoliticăSenat - plen: OUG privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, respinsă

201

Interviuri
25 iul 00:35InterviuriCHIŢAC: Constanţa are o administraţie AROGANTĂ care NU stă de VORBĂ cu OAMENII

În ultima perioadă s-a discutat intens pe marginea candidatului unic PNL-USR-PLUS, care ar fi asigurat într-o mare...2391

23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...3939

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

3977

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

Județul Constanța continuă să se confrunte cu mai multe probleme din diferite domenii, probleme care au fost...2395

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...9421

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

4711

Monden
12 aug 00:00MondenPrimul concert Metallica din 2020, difuzat în cinematografele drive-in din America de Nord

Formaţia Metallica va urca pe scenă pentru prima dată în 2020 pentru a susţine un concert ce va fi difuzat în...199

12 aug 00:00MondenDisney va relansa saga „Tron“, cu Jared Leto ca protagonist şi Garth Davis ca regizor

Studioul Disney preconizează să relanseze saga ''Tron'', anunţând cooptarea regizorului Garth Davis, care a realizat...219

12 aug 00:00MondenRegina Elisabeta a II-a i-a eliminat pe prinţul Andrew şi pe ducii de Sussex de pe site-ul familiei regale

217

12 aug 00:00MondenBradley Cooper şi Jennifer Garner, surprinşi pe plajă în ipostaze tandre

Actorii Bradley Cooper şi Jennifer Garner au fost surprinşi de paparazzi pe o plajă din Malibu, în imagini care...268

12 aug 00:00MondenZac Efron va face parte din distribuţia remake-ului ''Three Men and a Baby'' pentru Disney Plus

Actorul Zac Efron va face parte din distribuţia unui remake al comediei de succes din 1987 ''Three Men and a Baby'',...202

12 aug 00:00MondenCreatorul emisiunilor „Te pui cu blondele?“, „Mondenii“ sau „Schimb de mame“ a murit la 47 de ani

296

Mapamond
12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Intensificare a epidemiei în Spania. Mai multe state impun carantina persoanelor venite din această ţară

La şase săptămâni după ce a rezistat primului asalt al epidemiei de COVID-19, Spania se află din nou într-o...189

12 aug 00:00MapamondCel mai mare laborator de cocaină din Olanda, descoperit de poliţie. 17 persoane au fost arestate

Poliţia olandeză a anunţat marţi că a descoperit cel mai mare laborator de cocaină găsit vreodată în ţară,...215

12 aug 00:00MapamondChina - Prezenţa coronavirusului, descoperită pe ambalaje de fructe de mare

210

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Mexicul depăşeşte pragul de 53.000 de decese. Columbia trece de 13.000

Bilanţul deceselor cauzate în Mexic de noul coronavirus a depăşit pragul de 53.000, Ministerul Sănătăţii...187

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Finlanda impune izolarea obligatorie de 14 zile oricărui nou sosit din 'ţări cu risc'

Orice persoană ce vine dintr-o "ţară cu risc" şi ajunge în Finlanda va trebui să se supună izolării de 14 zile...191

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie raportează 816 contagieri şi 8 decese asociate COVID-19

184

Sănătate
12 aug 00:00SănătateRefluxul gastroesofagian la sugar - soluții eficiente

Refluxul gastroesofagian la sugari apare atunci când mâncarea refulează din stomacul bebelușului înspre esofag,...203

12 aug 00:00SănătateCancerul, depistat cu 4 ani înainte de apariția simptomelor?

O echipă internațională de cercetători a dezvoltat un test de sânge care poate detecta dacă o persoană are unul...221

12 aug 00:00SănătateCoenzima Q10 și rolul său în menținerea frumuseții pielii

209

12 aug 00:00SănătateStilul de viață sedentar anulează beneficiile unei mase corporale normale

Chiar dacă ai ajuns la greutatea ideală, lipsa de mișcare te poate afecta la fel de mult ca pe o persoană...201

12 aug 00:00SănătateCopiii sub 5 ani pot transmite mai ușor noul coronavirus decât adulții

În prezent se cunoaște faptul că cei mici, deși sunt mai susceptibili la infecția cu sindromul respirator acut...194

12 aug 00:00SănătateMenstruația la vârste mici crește riscul de disconfortla menopauză

Menstruația apărută timpuriu, mai devreme de vârsta de 11 ani, crește probabilitatea de a experimenta bufeuri în...202

12 aug 00:00SănătateCe provoacă foliculita la nivelul scalpului

Foliculita scalpului este o afecțiune a pielii caracterizată de faptul că foliculii firelor de păr de pe scalp se...211

12 aug 00:00SănătateCât de periculoasă este folia de aluminiu pentru copii?

Aluminiul este prezent, în mod natural și în cantități reduse, în alimente, însă este frecvent folosit în...222

12 aug 00:00SănătateEste întotdeauna necesară operația în caz de apendicită la copii?

187

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT