REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

SUA: Pentagonul acuză China că aplică „tactici de intimidare“ în apele din apropierea Vietnamului

SUA: Pentagonul acuză China că aplică „tactici de intimidare“ în apele din apropierea Vietnamului

Replica API 28 august 2019 | 00:00 345

China aplică o "interferenţă coercitivă" în activităţile de petrol şi gaze din apele aflate în apropierea Vietnam, a declarat luni Pentagonul, acuzând Beijing că recurge la tactici de intimidare, informează Reuters.

O navă de cercetare chinezească şi-a extins sâmbătă activitatea într-o zonă din apropierea litoralului Vietnamului, conform sistemului de urmărire a traseelor navelor, după ce SUA şi Australia şi-au exprimat preocuparea în legătură cu acţiunile desfăşurate de China referitor la căile navigabile disputate.

"Recent, China şi-a reluat interferenţa coercitivă în activităţile de lungă durată ale Vietnamului legate de petrol şi gaz din Marea Chinei de Sud", se arată într-o declaraţie a ministerului american al apărării.

Pentagonul afirmă că activităţile Beijingului contrazic angajamentul ministrului chinez al apărării Wei Fenghe în intervenţia sa din Singapore din acest an, conform căruia China "va respecta calea dezvoltării paşnice".

"China nu va câştiga încrederea vecinilor săi şi nici respectul comunităţii internaţionale prin menţinerea tacticilor de intimidare", se mai arată în declaraţie.

Nava Haiyang Dizhi 8 a intrat în zona economică exclusivă a Vietnamului la începutul lunii trecute şi a început un studiu seismic de mai multe săptămâni, ceea ce a declanşat o criză tensionată între navele militare şi cele de coastă aparţinând Vietnamului şi Chinei.

Pe fundul tensiunilor declanşate ce durează de o lună, Vietnamul, aflat într-un proces de apropiere de Washington (ambele ţări împărtăşind preocuparea în legătură cu activitatea Chinei), a cerut Beijingului să îşi îndepărteze nava, considerând prezenţa acesteia drept un potenţial declanşator de criză la nivel global.

De mai mulţi ani, Vietnamul şi China se află într-o dispută în centrul căreia se află o zonă cu potenţial semnificativ de resurse energetice şi o cale maritimă cu trafic sporit din Marea Chinei de Sud.

Şeful diplomaţiei chineze Wang Yi a declarat luna trecută că problemele de natură maritimă ce implică Vietnamul nu ar trebui să le afecteze relaţiile bilaterale.

Săptămâna trecută, Departamentul de Stat american a afirmat că acţiunile Chinei sunt o escaladare de către Beijing a eforturilor sale de intimidare şi înlăturare a altor pretendenţi la exploatarea resurselor din Marea Chinei de Sud.

Declaraţia Pentagonului survine după ce preşedintele american Donald Trump a estimat luni posibil un acord comercial cu China, după gesturi pozitive din partea Beijingului, afirmaţie care a calmat pieţele globale afectate de escaladarea tensiunilor dintre cele mai mari două economii mondiale. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272