REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
15.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

SUA restabilesc rangul de ambasadă al misiunii diplomatice a UE la Washington

SUA restabilesc rangul de ambasadă al misiunii diplomatice a UE la Washington

Replica API 5 martie 2019 | 00:00 311

Statele Unite au restabilit rangul de ambasadă al misiunii diplomatice a Uniunii Europene la Washington, a anunţat luni ambasadorul american la Bruxelles, Gordon Sondland, printr-un comunicat preluat de AFP şi DPA.

"UE este o organizaţie de o importanţă unică şi unul din cei mai valoroşi parteneri ai Americii în asigurarea securităţii şi prosperităţii globale", a declarat reprezentantul diplomatic american pentru Uniunea Europeană. "De la crearea de locuri de muncă la creşterea economică, stabilirea standardelor internaţionale şi menţinerea presiunii asupra regimurilor destabilizatoare, SUA şi UE sunt o forţă puternică, dacă colaborăm", a adăugat Sondland.

Ca urmare a deciziei, reprezentanţa UE în SUA este considerată, cu efect imediat, de rang egal cu al ambasadelor naţionale, precizează comunicatul. Măsura a fost luată în momentul în care Stavros Lambrinidis, fost reprezentant al UE pentru drepturile omului, preia postul de ambasador european la Washington, remarcă DPA.

În ultimele luni, delegaţia Uniunii Europene a fost considerată ca reprezentantă a unei organizaţii internaţionale, ceea ce presupune un statut inferior în protocolul invitaţiilor şi al locurilor la evenimente, care poate fi foarte semnificativ în relaţiile diplomatice, arată DPA. Decizia de retrogradare a fost luată şi revocată în contextul unor controverse între Washington şi Bruxelles asupra unor subiecte cum ar fi comerţul, tarifele şi retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, menţionează agenţia.

UE a protestat în ianuarie faţă de scăderea rangului de ambasadă acordat în 2016 reprezentanţei sale în SUA. Departamentul de Stat american a retrogradat ambasada, fără preaviz şi fără a da explicaţii, cu ocazia funeraliilor fostului preşedinte George Bush, în decembrie 2018, reaminteşte AFP. Pe 8 ianuarie, Bruxellesul a anunţat că discută cu administraţia de la Washington despre modificarea de statut, pe care congresmenii democraţi americani au apreciat-o, pe 14 ianuarie, drept "ofensatoare".

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108